Steaua gâfâie pe primul loc**

Steaua a reușit aseară să câștige, scor 1-0, dar gafele din
defensivă nu au dispărut nici prin plasarea lui Parpas lângă Jelev.
Iar dacă miercuri punem Dinamo în loc de Oțelul, rezultă un derby
care se anunță mai mult decât interesant.

„Bateți Oțelul cât e cald” a fost probabil tactica gândită de
Stoichiță pentru ai săi, deoarece Steaua a început sub semnul
intenției de a rezolva meciul cât mai repede posibil. Și se părea
că îi va ieși ușor asta, din moment ce, în minutul 10, era deja
1-0, cu Bogdan Stancu în rol de călău. A fost ca o veninoasă
dedicație pentru Răzvan Lucescu. A fost de parcă Bogdan ar fi spus:
„Eu vin la oficiale la naționala mare, nu la U23!”, pentru că
Stancu a fost foarte activ și în continuare, orchestrând alte
câteva atacuri periculoase pentru gălățeni. Când furia de debut s-a
redus, în logica Stelei din 2010 s-au văzut însă, din nou hâde,
limitele fundașilor centrali.
Oțelul i-a ridicat de câteva ori pulsul lui Stoichiță, prin
Sălăgean (17 și 25), pentru ca prin Antal, pe finalul primei
reprize, să rateze o mare ocazie, ivită cu concursul lui
Zapata.

Trebuia
penalty pentru Oțelul și Parpas eliminat!

Incertitudinea se păstrează și în partea a doua, în care Oțelul,
simțind că se poate, caută să rămână mai mult în terenul advers.
Apare însă Pleșan lângă Ovidiu Petre la mijloc, astfel că Jelev și
Parpas sunt feriți până la final, pe cât se poate, de contactul
direct cu adversari cu minge. Iar apropo de contacte, nu trebuie
trecută cu vederea faza din minutul 66, când cipriotul l-a faultat
în propriul careu pe Paraschiv. Arbitrul nu a acordat însă nimic.
Dacă fluiera penalty pentru Galați, trebuia să-l elimine și pe
Parpas, deoarece era ultimul apărător.

Deși a reușit prima victorie și primul meci fără gol primit,
Steaua a părut din nou uriașul cu picioare de lut, letală atunci
când trece cu mingea de mijlocul terenului, șovăitoare când
adversarul face același lucru. Acest lucru s-a văzut clar în
finalul meciului, când Steaua a tremurat pentru cele 3 puncte. La
ultima fază a meciului, portarul Grahovac a venit chiar în careul
steliștilor și a trimis milimetric pe lângă poartă cu capul.

„Jair”, din nou pe
bară

Criticat de patron în partida de la CFR, Petre Marin (foto, în
stânga) pare să nu mai prindă primul „11” al lui Stoichiță. După
partida de la Urziceni, „Jair” a fost lăsat pe bancă și în disputa
cu gălățenii. Un alt client al lui Becali, Alexandru Tudose, a fost
și el rezervă, pe teren fiind preferat cipriotul Parpas. Altfel,
staff-ul medical nu l-a putut recupera pe Romeo Surdu, iar Mihai
Stoichiță a decis să-l trimită direct în tribună.

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE
AL PARTIDEI

Accidentat la
națională, bun de Steaua

După ce Steaua nu l-a lăsat pe Stancu să evolueze pentru echipa
națională, motivând că este accidentat, atacantul a fost folosit
aseară încă din primul minut. Cel care l-a dorit necondiționat pe
teren a fost chiar patronul Becali, acesta spunând că așteaptă bani
frumoși dintr-un transfer al vârfului. „Mă interesa să joace
Stancu, pentru că vreau să iau bani pe el, mizez că voi lua mai
mulți bani după acest retur”, a spus Becali.

COMPARAȚIE
JUCĂ‚TORI

Publicat: 12 03. 2010, 23:57
Actualizat: 13 03. 2010, 08:37