Steaua, gata de derby!** Becali îl cere pe Costea titular: „Se vede calitatea lui, a fost excepțional!” Ce spune despre meciul cu Dinamo

Steaua câștigă la scor cu Gloria și este gata pentru marele meci cu Dinamo. Gigi Becali îl laudă pe Mihai Costea după victoria cu Bistrița și îl cere titular în derby: „L-aș vrea pe Costea, dar nu știu”, a spus patronul Stelei.

Becali: „S-a văzut calitatea lui Costea! A fost excepțional”

„Nu știam cum vom juca, nu au fost nici Tănase și nici Chipciu. Dar i-am avut pe Bourceanu și Pintilii în teren, care sunt creierul echipei. Îmi pare bine de Mihai Costea. Nu știu dacă o să joace cu Dinamo, dar nu pot să înțeleg, a jucat excepțional. Dar s-a văzut calitatea lui. Eu sunt bucuros că va fi fotbalistul pe care l-am crezut eu”, a declarat Becali la Digi Sport.

Becali îl cere pe Costea cu Dinamo: „L-aș vrea titular”

„E posibil să joace și cu Dinamo, nu știu, dar asta ar însemna să iasă Nikolic. Parcă l-aș vrea pe Costea, dar vezi că ăsta joacă în stânga, pe locul lui Tănase. Nu poți să îl bagi nici atacant, că acolo e Rusescu. Dar nu știu. Eu spun că nu va fi un meci foarte greu cu Dinamo, dar nu va fi nici ușor”,
a mai spus Becali.

Becali: „Dinamo nu poate să ne oprească”

„Dinamo nu cred că poate să ne oprească. Miercuri jucăm în Cupă și niciun jucător titular nu va juca. Am vorbit cu Reghe. În timp ce Dinamo va juca la Pandurii și nu își permit să abandoneze Cupa. Și e și diferența de valoare de lot”, a mai spus Becali


Steaua a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), pe Gloria Bistrița, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I, în care Mihai Costea și Raul Rusescu au înscris câte două goluri.

Mihai Costea a marcat în minutele 7 și 29, iar Rusescu în minutele 24 și 85.

Steaua: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Chiricheș (Gardoș ’46), Latovlevici – Bourceanu, Pintilii (Bălan ’46) – Popa, Rusescu, M. Costea – Nikolici (Filip ’69). Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Gloria Bistrița: Dolha – Trașcă, Năstase (Ionescu ’46), Kanon, Cafasso (Reano ’46) – Anton, Enescu – Țârcă, Predescu, Ayza (Laio ’70) – Braganca. Antrenor: Nicolae Manea.

Cartonașe galbene: Braganca ’80, Enescu ’90+1.

Arbitri: Iulian Dima (central) – Ciprian Danșa, Marius Nicoară (asistenți) – George Rădulescu (rezervă).

Observatori: Dan Berbecaru, Ionuț Calancia.

La meci au asistat 7.163 de spectatori.

Pe banca Gloriei Bistrița s-a aflat, la meciul de pe stadionul Steaua, și președintele Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu, care a fost jefuit vineri, în cartierul Panduri, de un bărbat care, după ce l-a agresat, i-a furat borseta și a fugit.

Publicat: 28 10. 2012, 23:36
Actualizat: 28 10. 2012, 23:40