Steaua i-a impresionat pe jucătorii Astrei: „E o echipă bună și extrem de greu de bătut”

Astra și Steaua au terminat la egalitate, scor 1-1, în cel de-al doilea meci disputat în această săptămână. Steliștii au rămas la trei puncte de lider, însă au două partide mai puțin disputate, iar în caz de egalitate se vor lua în calcul partidele directe, acolo unde Steaua se află în avantaj.

Bukari spune că rezultatul partidei de aseară a fost unul echitabil, ambele echipe dăruindu-se pentru câștigarea celor trei puncte. El recunoaște că echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf este una greu de învins în Liga 1.

„Puteam câștiga toate punctele. A fost un meci frumos, Steaua s-a luptat bine de la început. Nu suntem satisfăcuți, dar ne-am luptat pentru un punct. Ei au venit să se lupte, au vrut să lupte aici. Ei au venit mai relaxați, noi am  fost sub presiune. Sunt o echipă bună și extrem de greu de bătut”, a spus Bukari pentru Dolce Sport.

Publicat: 22 12. 2013, 08:50
Actualizat: 22 12. 2013, 08:51