Valeriu Argăseală spune că varianta readucerii portarului Vasili Hamutovski la Steaua este total exclusă.
Această reacție vine după ce portarul de 31 de ani, legitimat actualmente la FC Augsburg (echipă din liga a doua germană), s-a autopropus la clubul din Ghencea, deoarece înțelegerea cu echipa bavareză îi va expira în curând.
Președintele Stelei a motivat faptul că bielorusul nu are loc în Ghencea prin ideea că echipa oricum are patru portari foarte buni în lot: Zapata, Tătărușanu, Lungu și Vâtcă. „Eu, dacă aș fi un om de la Steaua, echipă care-i are pe Zapata, Tătărușanu, Lungu, Vâtcă, toți fiind portarii Stelei, credeți că m-aș mai gândi la un alt portar?! Ultima oară când mi-am amintit de Hamutovski e când vorbeam cu impresarul lui de momentul în care l-a adus în România pe Vasili. El venise cu dicționarul în mână și când l-am întrebat de ce a zis că a venit să semneze cu Steaua, nu să plece înapoi”, a spus Argăseală la gsptv.
Vasili Hamutovski a jucat sub culorile Stelei între 2003 și 2005, fiind folosit de 50 de ori în poarta echipei (practic cea mai bună perioadă a carierei. Din toate cele 15 echipe pe la care a trecut, excluzând Steaua, cele mai multe prezențe le-a bifat la Tom Tomsk -21).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER