Steliștii au o vorbă: „toate echipele, când joacă împotriva noastră, își dau viața pentru victorie”. Să joci cu Steaua nu este doar o ocazie să te remarci ca fotbalist, ci poate fi una excelentă să audă toată lumea de tine.
Un român a ajuns de râsul lumii după o ratare imensă cu roș-albaștrii. Rada de la Mihăilești nu a fost „ratat” de Europa întreagă după ocazia rarisimă căreia i-a dat … cu piciorul.
Rada s-a trezit cu poarta toată în față după o gafă a apărării steliste! Ceea ce ar fi trebuit să fie singurul gol al gazdelor în amicalul de gală cu Brandan și ai lui s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru jucătorul celor din Mihăilești.
Europa întreagă râde de jucătorul antrenat de fostul mare stelist, Lajos Sătmăreanu „Rada de la Mihăilești, atacant la o echipă dintr-o divizie inferioară a României, a avut o șansă unică în viață: să înscrie într-un amical cu titrata Steaua București. Ocazia a fost simplă. Fundașul și portarul au gafat (primul a călcat pe minge, iar al doilea a alunecat), așa că Rada a rămas singur cu mingea la picior și poarta goală. Numai că atacantul nu a reușit să bage mingea în poartă: șutul s-a dus incredibil peste poartă. Și el, pe bună dreptate, a disperat”, au scris italienii de la La Repubblica.
„Rada concurează serios la titlul de ratarea anului. Steaua a câștigat meciul cu Mihăilești cu 6-0, dar după ce vedem această ratare nici nu ne miră că adversarii ei nu au înscris”, au comentat și belgienii de la Knack.
Nici turcii nu au scăpat ocazia:
„Într-un meci cu șase goluri, ne întrebăm cum de Rada a putut rata cu poarta goală„, au scris cei de la Bulancakhaber.
STEAUA: Stanca – Emeghara, Geraldo, Galamaz, Brandan – Prepeliță, Bicfalvi, Năstăsie – Florin Costea, Mihai Costea, Rusescu
MIHĂ‚ILEȘTI: Constantin – Niculescu, Petroianu, Petruț, Delcea – Niculae, Puiu, Rada, Alexandru – Plavitu, Iancu
Steaua a câștigat cu 6-0
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER