Steaua îl vrea pe Frey!
Steaua continuă achiziția de fotbaliști și ultima țintă a
roș-albaștrilor este un jucător cu nume. Îl cheamă Nicolas Frey și
e fratele cunoscutului portar de la Fiorentina, Sebastian Frey.
Pițurcă se orientează și în străinătate după jucători. Și nu
oriunde, ci în Serie A, unde jucătorii sunt mai valoroși decât în
alte campionate. Site-ul tuttomercatoweb.com a informat aseară că
reprezentanți ai echipei din Ghencea se află la Milano, la hotelul
Majestic, unde tratează transferul apărătorului francez de la
Chievo, Nicolas Frey.
Poate evolua pe două posturi în defensivă, fundaș central și
fundaș dreapta. Însă cel mai mare randament îl dă ca apărător
central. Nicolas Frey e considerat de imscouting.com un fundaș greu
de depășit, cu un tackling bun și o tehnică peste cea a unui
apărător central obișnuit. Nu are însă calități care să-l recomande
pentru fazele ofensive, de aceea se spune că are un randament mai
mare în centrul apărării.
400.000 €
cere Chievo pentru el
Nicolas e fratele mai mic al mult mai cunoscutului fotbalist de
la Fiorentina, Sebastian Frey. În ultimul sezon la Chievo, Nicolas
a jucat în 24 de partide. Are 1,84 metri și cântărește 78 de
kilograme. Singura problemă în transferul său o constituie suma de
transfer. Chievo cere 400.000 de euro.