Echipa Steaua București este interesată de achiziționarea fundașului francez al formației Chievo Verona, Nicolas Frey, a anunțat, joi, site-ul tuttomercatoweb.com, citat de MEDIAFAX .Oficialii steliști sunt prezenți la Hotel Majestic din Milano și tratează pentru achiziționarea lui Nicolas Frey, fratele mai mic al portarului echipei AC Fiorentina, Sebastein Frey”, scrie sursa citată.
Cine e Frey
Nicolas Frey, în vârstă de 26 de ani, a mai jucat în careira sa la formațiile Cannes, Legnano și Modena. Cariera sa a explodat după ce francezul a ajuns la Modena în Serie B, acolo unde s-a remarcat ca fiind unul din cei mai siguri fundași ai campionatului.
Apărătorul are 187 cm și 84 de kilograme și poate juca atât pe partea dreaptă cât și în centrul defensivei. Principala sa calitate este jocul la marcaj, de altfel fiind un jucător destul de lent. Paradoxal, pentru un jucător cu talie, jocul de cap nu este printre punctele sale forte. Fundașul a fost folosit la Chievo mai ales pe partea dreaptă a apărării, având o tehnică bună ( VEZI AICI VIDEO).
În ultimul sezon a jucat 24 de meciuri dintre care 20 ca titular. Fundașul a încasat patru cartonașe galbene în campionatul recent încheiat de Serie A. De asemenea, Frey a disputat și două partide în Cupa Italiei în care a fost avertizat o singură dată.
Acum un an a fost în atenția Romei, care dorea să-l împrumute de la Chievo pentru a fi rezerva lui Marco Cassetti. Până la urmă, romanii s-au orientat spre Marco Motta de la Udinese.
84 de meciuri a jucat Frey la Modena, în trei sezoane de Serie B
1 gol a marcat în cariera sa de profesionistă, în Serie C2 la Legnano
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER