Steaua încearcă încă o lovitură pe piața transferurilor. Reghecampf și-l dorește pe Mario Felgueiras, portarul n-ar zice nu: „M-ar tenta. Steaua este o echipă mare de tot”

Mario Felgueiras ar putea ajunge la Steaua în această iarnă. Laurențiu Reghecampf își dorește să aducă și un portar și DigiSport.ro susține sunt discuții cu fostul portar al lui CFR Cluj.

Steaua a avut o campania de transferuri spectaculoasă în această iarnă. Până acum, campioana României a reușit să-i aducă pe Marica, Momcilovic, Bourceanu, Pintilii, Bawab, Pârvulescu (revenit după împrumutul la Voluntari), plus Popadiuc, Ștefănescu și Chitoșcă – jucători acontați din perioada Mirel Rădoi.

Însă Reghecampf nu-și dorește să se oprească aici. Antrenorul Stelei își mai dorește un fundaș central și un portar, iar DigiSport.ro susține că se negociază cu Mario Felgueiras. Acesta este în ultimele șase luni de contract cu turcii de la Konyaspor și ar fi tentat de o revenire în România.

„Am vorbit deja cu cei de la club și, dacă apare ceva bun atât pentru mine cât și pentru ei, vom vedea. N-am luat încă nicio decizie, vreau să văd ce mai apare. M-ar tenta o revenire în România. Steaua este o echipă mare de tot, acum a venit și antrenorul Reghecampf, care a avut deja performanțe enorme cu această echipă. Mi-e dor de România, am fost foarte fericit acolo chiar dacă am plecat cum am plecat. Steaua o echipă mare, toată lumea aici în Turcia a auzit de Steaua” a declarat Felgueiras.

La Konyaspor, portarul de 29 de ani are un salariu de 35.000 de euro și asta reprezintă principalul detaliu de negociat.

 

Publicat: 18 01. 2016, 17:24
Actualizat: 18 01. 2016, 17:25