Steaua izolată

Complexul sportiv, care a costat peste 100 de milioane de lire, este împrejmuit cu sârmă ghimpată

Campioana României face uz, în cadrul cantonamentului din Anglia, de baza sportivă St. George”s Park, loc care servește drept „Mogoșoaia” pentru naționala de fotbal a Angliei. Aflat în câmp, la jumătatea distanței dintre Burton upon Tren și Stafford și la peste 250 de kilometri nord de Londra, complexul a fost gândit pentru a oferi toate condițiile fotbaliștilor, dar și pentru a-i proteja de ochii eventualilor spioni sau de curiozitatea presei.

Cele câteva zeci de hectare pe care este întinsă baza sunt înconjurate de o pădure deasă. La ieșirea și intrarea din pădure au fost montate garduri înalte de sârmă ghimpată, iar semnele cu „intrarea interzisă” sunt lipite peste tot. Intrarea principală în bază este păzită, iar accesul se poate face prin ridicarea barierelor de protecție doar dacă vizitatorii au programare prealabilă. În ciuda faptului că locul pare ultra-păzit, în zilele de sâmbătă și duminică paza este mult mai relaxată. Acum două zile, la câteva ore după ce a sosit Steaua, intrarea în complex a fost lăsată liberă datorită organizării unei nunți.

Publicat: 01 07. 2013, 08:57
Actualizat: 01 07. 2013, 08:58