Steaua l-a descoperit pe „noul Traore”:** „L-a găsit managerul, mi-a zis că e exact ca ăla de a jucat la Cluj!”

Steaua caută întăriri pentru Liga Campionilor. Roș-albaștrii vor fi cap de serie în toate cele trei tururi preliminare, astfel că grupele celei mai importante competiții inter-cluburi din lume reprezintă un obiectiv realizabil.

Călcâiul lui Ahile al echipei este reprezentat în continuare de postul de atacant împins, iar staff-ul din Ghencea caută soluții pentru a remedia acest neajuns. Transferul lui Alibec este o chestiune de timp, dar vârful care evoluează în acest sezon la Viitorul, deși de perspectivă, nu are cifrele care să justifice o încredere deplină din partea lui Reghecampf.

În aceste condiții, roș-albaștrii doresc să achiziționeze un fotbalist cu o rată bună de goluri, iar managerul pare să fi găsit jucătorul ideal. Cel puțin asta susține Becali, care anunță că viitorul transfer al Stelei va avea o traiectorie similară cu cea a lui Traore: venit la o vârstă fragedă în Gruia, vârful a explodat în Liga 1 și a ajuns, în cele din urmă, la o echipă de top.

Am înțeles că l-a găsit managerul pe unul acum, îmi tot zice de el. CFR l-a luat pe Traore și a crescut la ei, așa vom face și noi cu băiatul ăsta.„, a spus latifundiarul, la DigiSport.

Să găsești un vârf străin cu cifre, care să îți asigure succesul într-o competiție atât de puternică, e greu, mai ales dacă adopți strategia Stelei. Orice jucător acceptă plafonul salarial din Ghencea nu are, cel mai probabil, valoarea care să îl recomande pentru un club cu pretenții. Totuși, patronul din Ghencea nu vrea să renunțe la această tactică, fiind convins că diferențele salariale pot crea tensiuni în vestiar.

Să poți să faci o echipă cu unii care iau 10.000 pe lună și altul care câștigă 50.000 de euro pe lună nu merge. Toată lumea poate să zică ce vrea, eu nu fac asta, că am socotelile mele.„, a mai spus Becali.

Publicat: 09 04. 2013, 17:48
Actualizat: 09 04. 2013, 17:49