Steaua l-a pierdut pe Varela pentru meciul cu FC Brașov. Ce a pățit fundașul campioanei

  • Fernando Varela are șanse minime să evolueze diseară, în campionat, pentru Steaua, în meciul de pe teren propriu, contra lui FC Brașov.
Convocarea lui Varela la naționala Insulelor Capului Verde s-a dovedit a fi o aventură mai mare decât ar fi anticipat oricine. Fundașul Stelei a jucat două partide în Cupa Națiunilor Africii, ultimul împotriva reprezentativei Zambiei, în deplasare (scor 1-0 pentru gazde).
 
Chiar dacă revenirea în România fusese programată pentru a doua zi, fundașul nu a reușit să facă până aseară joncțiunea cu lotul lui Gâlcă, astfel că prezența lui pe teren diseară e aproape exclusă.
 
Tehnicianul Stelei se gândea oricum să îl menajeze pe fundaș, în condițiile în care va avea neapărată nevoie de el joi, în Europa League, contra lui Aalborg. Lukasz Szukala e suspendat pentru acel meci, iar Gâlcă nu vrea să riște nimic cu Varela.
 
În aceste condiții, diseară, Papp va face cel mai probabil cuplu, în centru, cu Szukala, urmând ca pe flancul drept să i se ofere o șansă lui Luchin. Având în vedere că partida cu „stegarii” este una ușoară, pe hârtie, nu e exclus ca staff-ul din Ghencea să îl titularizeze pe Râpă în dreapta, pentru ca Luchin să joace lângă polonez (pentru a-l menaja și pe Papp, obosit după partidele naționalei).
 
Steaua – FC Brașov se joacă sâmbătă seară, de la ora 20:30, în Ghencea. Partida va fi transmisă în direct de Look TV.
 
Publicat: 22 11. 2014, 15:07
Actualizat: 22 11. 2014, 15:08