Steaua la Balamuc, episodul III!** Becali vs Copos! „E un țigan!”

În urmă cu un an și câteva luni, cu ocazia Revelionului 2009,
Gigi Becali și George Copos păreau că se au ca frații. Banii i-au
învrăjbit însă.

Aflați în Poiana Brașov, cei doi ofereau atunci imagini
memorabile, urcând împreună cu telecabina pe Postăvarul și
tachinându-se reciproc. Copos râdea de Becali că se dădea cu punga
pe pârtie, în timp ce patronul Stelei făcea haz de căciula „de
comunist” a omologului său rapidist. Două zile mai târziu, cei doi
petreceau împreună în noaptea de Revelion, la hotelul Sport al lui
Copos.

Copos n-a
mai primit banii de Revelion

La un an distanță, avea să înceapă scandalul. Următorul
Revelion, Gigi Becali l-a petrecut împreună cu întreaga sa suită
într-un alt loc din Poiană, renunțând la hotelul lui Copos.
Motivul? Faptul că George Copos reclama o datorie de câteva zeci de
mii de euro, reprezentând costurile sejurului de Revelion ale
grupului lui Becali. Patronul Stelei avea să explice ceva mai
târziu că l-a împrumutat pe Copos cu o sumă importantă de bani, pe
care rapidistul a investit-o în acțiuni, dar pe care nu i-a mai
restituit-o la timp. Și nici nu i-ar mai fi dat partea din profit,
conform înțelegerii. Ca atare, Gigi Becali susține că s-a achitat
față de George Copos și nu mai are nicio datorie la el.

„Face
evaziune fiscală”!

Pe de altă parte, Copos nu s-a împăcat cu situația și a apelat
la justiție, chiar astăzi având loc procesul dintre Steaua și
grupul Ana, referitor la acest litigiu. Contactat aseară de
ProSport, George Copos s-a delimitat de demersul juridic. „Nu este
treaba mea. Nu mă ocup eu de asta. Este vorba de o societate din
grupul ANA, unde domnul Becali a consumat servicii și nu a plătit,
e simplu”, a spus Copos.

La rândul său, Gigi Becali a confirmat pentru ProSport existența
procesului, dar a răbufnit dur la adresa lui Copos. „Ia mai dați-l
încolo și pe Copos ăsta! Ca să se dea el tare, a dat Steaua în
judecată! E un țigan, asta este! I-am dat o grămadă de bani, dacă
nu i-a înregistrat la firma lui, e treaba lui, face evaziune
fiscală. Asta este, dacă mai vrea încă o evaziune fiscală…”, a
declarat Becali pentru ProSport.

1 miliard de lei
vechi reprezintă suma pe care Copos i-o solicită lui Becali

„Este vorba de o societate din grupul ANA, unde Becali a
consumat servicii și nu a plătit”
, George Copos, patron
Rapid

Publicat: 09 03. 2010, 08:28
Actualizat: 09 03. 2010, 09:21