Steaua, la șapte puncte de rivale. Reghe, cu gândul la event: „Nu este petrecere în vestiar”. Ce spune despre debutul lui Vâlceanu

Steaua a câștigat cu 3-0 în fața Mediașului și se distanțează la șapte puncte de urmăritoarea de la Astra, care va avea meci greu cu Petrolul. Reghecampf a declarat după meci că echipa lui nu a realizat nimic: „Nu este petrecere”, spune antrenorul, care a reamintit că vrea eventul.

„Ne bucurăm că am câștigat, sunt trei puncte importante. Nu i-am lăsat să joace, am reușit să facem un joc foarte bun. Ne bucurăm, dar încă nu am realizat nimic. Nu este niciun fel de petrecere. Au o zi liberă, merită”, a declarat Reghe la Digi Sport.
 

Vâlceanu a debutat cu gol în Liga 1, la nici 17 ani. Reghe: „Trebuie să muncească în continuare”

„Vâlceanu este încă un copil, mai are multe de făcut. Mai avem și alți jucători tineri și talentați, Grădinaru, Aldea, Târnovan. Vâlceanu este încă un copil, trebuie să muncească în continuare și să rămână realist. Iancu este un băiat puternic, este foarte talentat, va reuși să joace mai mult. M-au mulțumit toți jucătorii, Paul Pîrvulescu, toți”, a mai spus Reghe.

Antrenorul Stelei le reamintește jucătorilor că trebuie să rămână concentrați și că vrea să câștige atât campionatul, cât și Cupa

„Ne-am dori un egal între Petrolul și Astra, dar atâta timp cât Steaua câștigă, nu cred că trebuie să ne facem probleme. Nu are de ce să ne fie teamă, îi respectăm pe adversarii noștri. Jucătorii trebuie să înțeleagă că Steaua trebuie să câștige și campionatul, și Cupa”, a mai spus Reghecampf.

Steaua a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), pe Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Keșeru ’12, Piovaccari ’66 și Vâlceanu ’90+2.

Steaua: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean (Vâlceanu ’77) – Popa, Keșeru (Pîrvulescu ’65), Iancu (Prepeliță ’55) – Piovaccari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Trtovac, Frăsinescu, Muth, Buzean – Munteanu (Llullaku ’74), Tahar, Todea, Petre – Medeiros (Mărkuș ’70), Bawab. Antrenor: Cristian Dulca.

Cartonașe galbene: Pintilii ’73, Tătărușanu ’90 / Bawab ’62, Muth ’90+1

Arbitri: George Rădulescu (central) – Alexandru Cerei, Daniel Hulibei (asistenți) – Lucian Rusandu, Ionuț Iugulescu (adiționali) – Gabriel Stroe (rezervă)

Observatori: Iulius Nemțeanu, Victor Berbecaru

Partida dintre Steaua și Gaz Metan Mediaș, la care au asistat 8.605 spectatori, a marcat debutul în Liga I al jucătorului stelist Robert Vâlceanu, în vârstă de 16 ani și 351 de zile.

Fanii steliști au scandat la această partidă „Afară cu ungurii din țară” și au afișat un banner cu mesajul: „Strigi România cât poți de tare, ai grijă ești pasibil de închisoare”

Spre finalul primei reprize, la stația de amplificare s-a anunțat că în cazul în care nu se încetează cu scandările xenofobe, meciul ar putea fi întrerupt.

 

Publicat: 15 03. 2014, 22:53
Actualizat: 16 03. 2014, 09:00