Steaua le-a luat frica!
Ultimele două meciuri disputate de Steaua la Cluj s-au încheiat
cu victorii pentru „șepcile roșii” și de fiecare dată „U” a avut
antrenor cu trecut dinamovist, la fel ca și tehnicianul actual,
Marian Pană (foto).
Clujenii nu se tem de Steaua lui Pițurcă și au găsit felul în
care să se încurajeze înaintea meciului de duminică. Steliștii
trebuie să caute mult în arhivă pentru a găsi ultima victorie în
deplasare în fața Universității. Aceasta datează din 1999, când
roș-albaștrii învingeau cu 2-0 la Cluj.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în Ardeal doar de două ori de
la acel meci, dar de fiecare dată au câștigat „șepcile roșii”.
Clujenii au eliminat Steaua lui Zenga din Cupă în 2004, prin golul
marcat de actualul stelist, Szekely. Tot un italian antrena Steaua
și la ultimul meci jucat la Cluj între cele două echipe. Massimo
Pedrazzini a stat pe bancă la victoria cu 2-1 din returul ediției
2007-2008. „Nu prea contează ce a fost. Eu nu pot să spun decât că
vom face tot posibilul să învingem”, spune Marian Pană. Managerul
lui „U” Cluj e un fost dinamovist, la fel ca și ceilalți doi
antrenori care au învins Steaua: Ion Marin în 2004 și Alpar
Meszaros în 2008. „Ai un sentiment aparte când învingi Steaua. E o
echipă care trebuie respectată, dar nu e de temut”, crede Pană.
11 jucători a
transferat „U” Cluj în această vară, cu unul mai puțin decât
Steaua
„Șepcile roșii” au învins mereu Steaua când au avut
antrenor cu trecut dinamovist