Steaua, mușcată de „câine” la Târgu Mureș: ‘M-am simțit ca în Derby’** Kiriță a râs de scuza steliștilor: ‘I-auzi sârba, mingi dezumflate…’

Dinamovist pur-sânge conform propriilor declarații, Giani Kiriță se declară cel mai fericit jucător din lotul lui FCM Târgu Mureș după succesul obținut în fața Stelei, mărturisind că s-a simțit exact ca în derby-urile pe care le juca împotriva roș-albaștrilor în tricoul lui Dinamo.

„I-auzi sârba! Să fim serioși, nu au nicio scuză pentru eșec, și noi am jucat cu aceleași mingi și pe același teren cu gropi. Eu m-am simțit excelent, ca în derby-urile Dinamo-Steaua. Meritul este al echipei și al lui Sabău. E meritul lui că a reușit să ne deblocheze mental. Dacă arbitrul dădea cele două penalty-uri, tot aia era soarta meciului, tot noi câștigam. Ne-am dorit foarte mult să alergăm în acest meci, de aceea am dat totul. Am luat o gură de oxigen , dar trebuie să luptăm ca în meciul cu Steaua ca să adunăm puncte”, a spus Kiriță la Sport.ro.

Publicat: 23 03. 2012, 10:56
Actualizat: 23 03. 2012, 11:09