Steaua n-a plătit nici până acum procentul din transferul lui Pintilii la Al Hilal. CNSL îi obligă să achite 500.000 de euro

Gruparea Steaua a fost obligată de Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL) a FRF la plata sumei de 500.000 de euro plus TVA către Pandurii Târgu Jiu, ca parte din transferul lui Mihai Pintilii la Al Hilal, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele clubului gorjean, Eugen Pîrvulescu.

„Comisia ne-a dat dreptate în litigiul cu Steaua pentru că așa arată documentele. Conform contractului de transfer al lui Mihai Pintilii, Steaua trebuia să ne dea 20 la sută dintr-un eventual transfer al acestuia, adică 500.000 de euro plus TVA. Noi am așteptat, dar nu au achitat și atunci era normal să ne adresăm comisiilor pentru că a trecut destul timp de la semnarea contractului dintre Steaua și Al Hilal”, a spus Pîrvulescu pentru MEDIAFAX.

Președintele recunoaște că situația este puțin ciudată având în vedere că Mihai Pintilii evoluează în prezent la Pandurii Târgu Jiu sub formă de împrumut de la Al Hilal. „E adevărat că e puțin ciudat, fiindcă Pintilii joacă acum la noi. Dar așa asta este. Sunt două lucruri diferite, iar documentele semnate de noi cu Steaua sunt clare”, a adăugat Pîrculescu.

Conform site-ului oficial al LPF, Steaua are dreptul la recurs în acest litigiu. „CS Pandurii Târgu Jiu vs. FC Steaua – pretenții financiare – Comisia admite în parte cererea reclamantei. Obligă clubul FC Steaua la plata debitului către CS Pandurii Târgu Jiu și a taxei de procedură. Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate. Cu recurs”, se menționează pe site-ul citat.

Mijlocașul Mihai Pintilii a fost achiziționat de FC Steaua de la Pandurii Târgu Jiu la 29 mai 2012, gruparea bucureșteană plătind la momentul respectiv 600.000 de euro plus împrumutul pe un sezon al jucătorului Mihai Răduț.

La 7 iunie 2014, Pintilii a fost cedat definitiv de Steaua la Al Hilal, acesta semnând un contract valabil trei ani cu gruparea saudită. La 14 februarie 2015, mijlocașul a revenit la Pandurii Târgu Jiu, echipă pentru care va evolua până la finalul acestui sezon sub formă de împrumut de la Al Hilal.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 26 02. 2015, 12:30
Actualizat: 26 02. 2015, 12:31