Steaua, nesancționată pentru scandările xenofobe de la meciul cu Astra. Observatorul partidei nu a notat în raportul de joc trivialitățile
Observatorul partidei Steaua – Astra din etapa a IX-a a Ligii I, Ion Craiu, nu a notat în raportul de joc scandările xenofobe ale fanilor grupării bucureștene, astfel încât Comisia de Disciplină a FRF nu a aplicat nicio sancțiune în acest caz, au declarat, pentru MEDIAX, surse din cadrul LPF.
În schimb, observatorul de joc al meciului FC Viitorul – Petrolul Ploiești, scor 1-3, Marian Ivan, a notat scandările fanilor prahoveni împotriva Ungariei, care au fost identice cu cele ale suporterilor steliști, iar gruparea petrolistă a primit o penalitate sportivă de 60.000 de lei.
Comisia de Disciplină a FRF a sancționat în ședința sa de miercuri clubul Steaua cu 15.000 de lei, dar doar pentru introducerea și aprinderea de materiale explozive și incendiare pe stadion de către fanii proprii.
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba Ferenc, declara, luni, agenției MEDIAFAX, că în cazul în care FRF și LPF nu vor sancționa incidentele antimaghiare de la partida Steaua-Astra, atunci instituția pe care o conduce va aplica pedepse celor două foruri.
„Ieri (n.r. – duminică), la meciul dintre Astra și Steaua au fost incidente antimaghiare. Nu au fost discutate în consiliu pentru că este treaba Federației Române de Fotbal să aplice sancțiuni. Dar dacă nu o vor face, îi vom sancționa noi pe ei. Și aceste incidente au fost la un meci, Steaua – Astra, în care nu a fost implicată CFR Cluj, echipă la ale cărei meciuri au loc astfel de manifestări. Dacă federația și Liga Profesionistă de Fotbal nu vor lua măsuri vom sancționa cele două entități, pentru că ei fac business în sportul ăsta. Și trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă”, a spus Asztalos.
În repriza a doua a partidei Steaua – Astra Giurgiu, din cadrul etapei a IX-a a Ligii I, fanii steliști de la Peluza Sud au aprins mai multe torțe în culorile roșu, galben și albastru și au scandat trivialități la adresa maghiarilor și Ungariei.
La 11 octombrie, România și Ungaria vor disputa un meci pe Arena Națională, în Grupa F a preliminariilor Euro-2016.
Sursa: Mediafax