Steaua nu îl poate legitima: Stoica are contract cu Știința!
Înregistrarea mutării lui Dorel Stoica la Steaua e mai
anevoioasă decât se credea. Cei de la Universitatea Craiova susțin
că Dorel Stoica nu are cum să joace în Ghencea până în 2013, atunci
când îi expiră clauza cu probleme, decât în schimbul sumei de
999.000 de euro.
Adrian Mititelu trage cu dinții de fostul căpitan al Științei și
nu-i permite acestuia să joace la Steaua. Speriați de declarațiile
venite dinspre LPF, care dădeau drept nulă acea clauză de care se
agață din cauză că i-ar îngrădi dreptul la muncă, oltenii se apară
și susțin că Dorel poate juca oriunde în România, dar condiția este
achitarea sumei din contract.
Avea
ofertă de la arabi
Mai mult, cei de la Universitatea Craiova susțin că mijlocașul
care acum se află în cantonamentul Stelei ar fi avut în continuare
o ofertă din partea celor de la Al-Ettifaq, unde a jucat în prima
jumătate a anului, dar nu a mai vrut să rămână în Arabia Saudită.
În cazul în care ar fi acceptat oferta șeicilor, Dorel nu ar mai fi
avut vreo problemă cu Universitatea, clauza de 999.000 de euro
fiind valabilă doar pentru un eventual contract în țară.