Steaua nu mai împrumută jucători!

Conducerea roș-albaștrilor este decisă să schimbe politica din
ultimii ani a clubului, afirmând, prin vocea președintelui
Argăseală, că o parte dintre fotbaliștii steliști care au jucat mai
puțin în acest sezon nu vor mai fi împrumutați la alte
formații.

Motivul? Oficialii steliști nu vor să-și mai expună propriii
jucători la accidentări nedorite. Cazul care i-a făcut pe cei din
Ghencea să ia această decizie a fost cel al lui Răzvan Ochiroșii,
acesta având o experiență neplăcută din cauza „exilului” la Gloria
Buzău, în sezonul trecut.

Ce dacă Ninu, Tudose și Ochiroșii au jucat mai puțin în
ultimul timp? Asta înseamnă că din iarnă o să-i mai împrumutăm pe
la alte echipe? Nu! De această dată, nu vom mai face acest lucru.
Ați văzut ce am pățit cu Ochiroșii, atunci când a fost împrumutat
de noi la Gloria Buzău? S-a lovit într-un meci din campionat cu
Gloria Bistrița, iar din cauza acelei accidentări a trebuit să stea
pe bară mai bine de șase luni. Pe viitor dorim să evităm aceste
lucruri și nu vom mai împrumuta jucători
„, a spus
conducătorul stelist la GSP TV.

Publicat: 14 11. 2009, 08:00
Actualizat: 14 11. 2009, 08:46