Portarul Dani Coman a revenit sâmbătă, după 9 luni de pauză, într-un meci oficial. Actualul goalkeeper al lui FC Brașov a precizat că s-a simțit cam ciudat la primul său meci după o perioada de pauză.
„Mi s-a părut un pic ciudat la început, după această lungă pauză, dar colegii m-au ajutat și mă bucur că am reușit să obținem un rezultat favorabil”, a spus Dani Coman.
 Fostul rapidist l-a contrazis pe antrenorul Unirii, Dan Petrescu, care a spus că FC Brașov a venit cu celebra „autobază” la Urziceni. „Au spus că ne-am apărat tot meciul și au acuzat arbitrajul, dar cred că sînt puțin ironici, pentru că ei au beneficiat de multe lovituri din preajma careului, care favorizează jocul lor. Noi am jucat ceea ce trebuie să joace o echipă în deplasare și am obținut un rezultat bun”.
 Dani Coman a vorbit și despre următorul meci al FC Brașov, cel cu Steaua, de pe propriul teren: „Steaua are o echipă foarte bună, dar, ca orice formație, are și punctele ei slabe. Depinde de noi dacă vom ști să profităm de acest puncte slabe. Chiar dacă au făcut doar un egal în prima etapă, să nu uităm că și Vasluiul are o echipă foarte bună și orice început e greu. Sper să învingem Steaua, mi-aș dori asta. De altfel, eu cred că avem puterea ca să obținem cele trei puncte în acest meci”. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER