„Steaua nu ne sperie”**

Gabriel Rotaru (foto), portarul echipei din Alba Iulia și cel
mai bătrân fotbalist din Liga I (are 39 de ani), are amintiri
neplăcute cu adversarul de azi, Steaua, al cărui jucător a fost
doar trei meciuri în sezonul 1998-1999.

Gabi, Steaua vine să câștige meciul cu Alba Iulia, cum
va fi?

Steaua e Steaua, dar tot nu ne sperie. Deși noi suntem pe ultimul
loc în Liga I, vă asigur că ne vom vinde foarte scump pielea în
această partidă. Avem neapărat nevoie de victorie pentru a mai
putea spera la salvarea de la retrogradare.

Ai jucat la Steaua, mai ai sentimente față de această
echipă?

Sunt jucător profesionist și îmi fac meseria acolo unde activez în
momentul respectiv. Suntem prieteni în afara gazonului, dar pe
teren vom fi doar adversari.

Ce amintiri ai după „dubla” cu
Panathinaikos?

(oftează) Îți dai seama că nu-mi aduc aminte cu plăcere de acest
meci, mai ales după ce în Grecia am luat șase goluri. Au trecut mai
bine de 11 ani de atunci și tot mai am regrete. Am pierdut
calificarea în grupele Ligii Campionilor.

După partida respectivă nu ai mai primit prea multe
șanse…

Asta e viața, nu mai am nimic cu Mihai Stoichiță, care era antrenor
pe atunci tot la Steaua. După mulți ani m-am revăzut cu dânsul la
un turneu de pregătire în Norcia și am discutat cu el despre
perioada mea petrecută în Ghencea. Așa a fost să fie!

39 de
ani are Gabriel Rotaru, fiind cel mai în vârstă fotbalist care
evoluează în acest moment în Liga I

Rotaru a fost împrumutat în sezonul 1998-1999 la Steaua, cu
care a jucat în Liga Campionilor, dar s-a renunțat la el mai ales
după ce a primit șase goluri în meciul din Grecia cu
Panathinaikos

Publicat: 01 05. 2010, 09:19
Actualizat: 01 05. 2010, 09:20