„Steaua nu va avea probleme mâine! CFR-ul și Vasluiul au meciuri grele”

Tehnicianul gălățenilor, Dorinel Munteanu a precizat la conferința de presă de astăzi că nu i-ar displăcea un rezultat de egalitate în partida pe care “oțelarii” o vor disputa vineri cu Unirea Urziceni.

"Am făcut analiza meciului cu Steaua, am discutat și cu băieții, le-am spus unde am greșit și sper să mă fi înțeles. Vineri, vom juca cu campioana României, o echipă care, chiar dacă a început campionatul cu o înfrângere, a obținut apoi rezultate foarte bune. Noi venim după două înfrângeri și ne pregătim pentru a arăta altfel la acest joc. Urziceniul este o echipă pragmatică, însă mizez pe băieții mei, pe dorința lor de a câștiga. Sper să nu pierd nici vineri, chiar și un egal în fața campioanei e un rezultat bun", a spus Dorinel Munteanu.

Întrebat de șansele echipelor românești în Liga Europa, Dorinel a comentat că numai Steaua poate fi sigură de calificarea în grupele Ligii Europa, în timp ce CFR-ul și FC Vaslui au meciuri grele. “Cred că Timișoara are un meci foarte greu la Stuttgart. Bineînțeles, în fotbal se poate întâmpla orice, dar e puțin probabil să se mai califice. Steaua nu are probleme, în schimb și Vasluiul, și CFR-ul vor avea meciuri grele. Chiar dacă au scos un egal în tur, clujenii nu cred că vor avea viață ușoară cu Sarajevo, o echipă care nu este de neglijat", a declarat Munteanu.

“Neamțul” nu i-a uitat nici pe dinamoviști, despre care crede că nu mai au șanse de calificare în grupele Ligii Europa , punând eșecul acestora din fiecare an pe seama euforiei:  "Nu cred că Dinamo mai are șanse. Oricât s-ar mobiliza jucătorii, Slovan a demonstrat că este o echipă puternică. Probabil că din cauza euforiei care este an de an la Dinamo… Ei mereu se pregătesc pentru ceva. Se vorbește prea mult și fotbalul te pedepsește pentru asta. Sper să nu fiu înțeles greșit, am jucat pentru Dinamo și probabil că dacă spun ceva ce nu le convine mi-o vor lua în nume de rău ", a conchis antrenorul Oțelului.

 

Publicat: 26 08. 2009, 17:13
Actualizat: 26 08. 2009, 17:24