Steaua oferă gratis 400 de bilete la meciul cu Bayern

În timp ce politicienii au luat cu asalt școlile cu ocazia începutului de an școlar pentru a face campanie electorală, Gigi Becali a găsit o altă modalitate de a atrage electoratul tânăr de partea sa. Astfel, cu ocazia meciului de miercuri cu Bayern Munchen din cadrul grupei F a Ligii Campionilor, clubul din Ghencea va oferi, gratuit, 400 de bilete liceenilor.

"Prin intermediul acestei acțiuni, clubul Steaua accentuează ideea că mesajele sociale și spiritul de fair-play sunt principalele arme ale cluburilor în lupta cu violența și comportamentul nesportiv pe stadioane", a spus președintele Stelei, Valeriu Argăseală pentru site-ul oficial al clubului. Această campanie se va lansă mâine, începând cu ora 10:00, la liceul Mircea Eliade. Steaua va fi reprezentată de Ambasadorul Anti-Rasism al FIFA în România, Bănel Nicoliță.

Publicat: 15 09. 2008, 18:00