Steaua pâlpâie pe gaz Rusesc! Gaz Metan – Steaua 1-1
Steaua a reușit să marcheze cu Gazul după 438 de minute. Reghecampf pierde primele puncte din acest campionat
Steaua a venit de la Trnava pe stadionul de lângă Târnava Mare, cu un moral excelent după 3-0 cu slovacii, în Europa League, dar cu emoțiile provocate de statistica jocurilor cu medieșenii. De patru partide steliștii nu marcaseră în poarta echipei lui Cristi Pustai, iar la ultimul meci disputat la Mediaș, Gazul reușea să invingă Steaua cu 3-0. Omul care înscria două goluri în acel meci, Cristi Bud, avea să-i anunțe pe steliști că pe Târnava Mare va fi mai greu decât la Trnava. Foarfeca sa din 11 metri s-a dus însă razant cu vinclul lui Stanca (5).
Steaua a găsit drum spre poarta lui Buchta abia după mijlocul primei părți, dar Chipciu a tras pe lângă, după un un-doi cu Rusescu (29), iar lovitura liberă a lui Bourceanu a căzut pe plasa porții Gazului (35). Medieșenii au lovit decisiv în faza imeÂdiat următoare. Mijlocașul care a fost în pericol de a rămâne cu o pareză după ce s-a lovit la cap sezonul trecut, Victor Astafei, a marcat chiar cu capul, „paralizându‑l” pe Stanca (36). A fost golul care a trezit Steaua din letargie, dar Tahar a stat în fața fericirii steliștilor și a respins de pe linia porții șutul lui Chipciu (45).
În repriza a doua, Vukadinovic putea să închidă meciul
„Roș-albaștrii” au intrat după pauză deciși să alunge comÂplexul Gaz Metan, iar Adi Rocha l-a culcat în careu pe Frăsinescu. De data asta Buchta s-a opus golului (46). Pe contraatac au apărut ocaziile lui Roman (54) și Florin Dan (68), dar Stanca a ținut Steaua în joc. Vukadinovic a scăpat și el singur, dar a trimis pe lângă (73), în timp ce steliștii deveneau tot mai nervoși. Gardoș a reușit să tragă peste poartă, din careul mic (76). Raul Rusescu avea să fie cel care a rupt blestemul cu Gaz Metan, prin golul marcat cu capul (78). Reghecampf nu reușește nici el să-l învingă pe Pustai, dar Steaua rămâne cu consolarea unui gol marcat Gazului după 438 de minute de secetă.