Roș-albaștrii fac tot posibilul pentru a deține supremația pe toate planurile. Ieri, Steaua a reușit să doboare un alt bastion, anume internetul. Pagina de socializare a celor din Ghencea, deschisă pe Facebook, a reușit să doboare, în trei zile de la înființare, liderul Dinamo.
9.600 de fani a reușit să strângă Steaua în doar 72 de ore pe internet. Pe lângă popularitatea de care se bucură clubul, conducerea roș-albastră a apelat și la un artificiu. Narcis a dialogat cu fanii
Ieri, după ora 12:00, noul director sportiv al echipei, Narcis Răducan, a stat mai bine de două ceasuri de vorbă cu suporterii. Valul de întrebări a fost uriaș, oficialul stelist făcând față cu greu cererilor. Printre altele, Răducan a explicat strategia de transferuri a echipei: „Avem o bază de date, cu jucători din țară sau străinătate pe toate segmentele de preț. Sunt monitorizați permanent și, în funcție de necesități, vom trece la negocieri”. Narcis a clarificat și relația angajat-patron pe care o are cu Gigi Becali. „Mi-am asumat încă de la început modul de lucru alături de el. Până acum sunt respectat și nu voi avea nicio problemă în a-mi expune punctul de vedere, indiferent de situație”, a promis la final directorul sportiv al roș-albaștrilor.
9.600 de fani a strâns Steaua până aseară pe Facebook, față de 8.400 de dinamoviști
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER