Steaua este lider în Liga 1 și are șanse mari de a câștiga al treilea titlu consecutiv de campioană. Echipa condusă de Costel Gâlcă are 53 de puncte, cu șapte puncte mai mult decât următoarea clasată, și tot mai mulți specialiști consideră că Steaua nu are cum să rateze câștigarea trofeului.
Dincolo de zvonurile legate de viitorul lui Costel Gâlcă pe banca echipei și din sezonul viitor, un lucru e clar. La finalul stagiunii, Steaua va pierde cinci jucători care s-au dovedit a fi extrem de utili echipei. Arlauskis, Latovlevici și Prepeliță se află la finalul înțelegerii cu clubul din Ghencea, iar șansele ca ei să continue și din sezonul următor tind spre zero, în timp ce Rusescu și Bourceanu se vor întoarce la echipele lor, împrumuturile expirând.
Adunând cotele de piață ale celor cinci fotbaliști, Steaua va pierde aproximativ 10,3 milioane de euro dintr-un foc. Clubul din Ghencea ar putea câștiga însă cel puțin 17 milioane de euro dacă va ajunge în grupele UEFA Champions League ceea ce însemnă că pierderea celor cinci fotbaliști nu va fi resimțită deloc.
UEFA a anunțat în urmă cu o săptămână că premiile pentru participantele în Liga Campionilor vor crește din sezonul următor cu 25%, până la 1,257 miliarde de euro. Presa italiană notează marți că echipele calificate în grupe vor primi cu 39% mai mulți bani, având asigurate 12 milioane de euro dacă se califică în această fază. Campioana României ar putea primi cel puțin 17 milioane pe an, având în vedere că, la ultima participare în Ligă, Steaua a încasat 5,1 milioane de euro din market pool.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER