Steaua poate bifa în 10 zile o altă performanță greu de egalat în fotbalul românesc: Meciurile cu Rapid și Tbilisi se pot juca cu casa închisă
*Steaua poate deveni prima formație care evoluează pe Național Arena două meciuri la rând cu casa închisă. Ritmul de vânzare al biletelor la partida cu Rapid și cu Dinamo Tbilisi e unul foarte bun.
Steaua este singura echipă din România care își poate asigura o mare parte din buget exclusiv din vânzarea biletelor. Anul trecut, roș-albaștrii au avut în Liga 1 cea mai mare medie de spectatori din ultimii 10 ani și a uimit Europa, reușind să fie echipa din Europa League cu cei mai mulți suporteri pe teren propriu.
Sezonul în curs pare să respecte aceleași coordonate, mai ales că acum, în cupele europene, miza este una mult mai mare: prezența în Champions League. Deja meciul cu Vardar stă mărturie în acest sens, împotriva unui adversar modest susținătorii campioanei venind într-un număr neașteptat de mare, mai ales pentru această perioadă a anului: 40.000.
În următoarele 10 zile, trupa lui Reghecampf așteaptă pe Național Arena pe Rapid și Dinamo Tbilisi, iar vânzarea tichetelor la cele două partide va aduce aproximativ 1 milion de euro în conturile clubului, în condițiile în care prețurile nu sunt deloc mari.
De azi dimineață de pe site-ul biletesteaua.ro fanii își pot procura bilete (se pot achiziționa în aceeași comandă tichete la ambele partide), iar rezultatele sunt extrem de promițătoare. În acest moment, pentru partida cu Rapid, de pe 3 august, au mai rămas 34612 bilete, în timp ce pentru disputa retur cu Tbilisi, de pe 6 august, mai sunt disponibile 27730 tichete. Chiar și în condițiile în care o parte din bilete au fost rezervate de abonați iar altele vor ajunge în posesia sponsorilor sau a partenerilor (și, ca atare, nu au fost scoase la vânzare), ritmul de cumpărare a fost unul impresionant pentru prima zi.
Bilete disponibile la Steaua – Dinamo Tbilisi. Deja în sectoarele centrale de la tribuna a II-a nu mai există tichete
Bilete disponibile la Steaua – Rapid