Steaua poate da două LOVITURI pe ultima sută de metri!** Transferurile care l-ar duce pe Roni Levi în al nouălea cer

Steaua poate da încă două lovituri pe piața transferurilor chiar în ultima zi de mercato. Doriți de mai mult timp de Gigi Becali, Tibi Bălan și Costin Curelea pot ajunge la pachet în trupa roș-albastră.

Patronul Sportului, Vasile Șiman, a confirmat negocierile cu Steaua și spune că lui Tibi Bălan i s-ar potrivi stilul de joc al echipei lui Levi.

„Este decizia finală a tuturor, Tibi Bălan nu va mai juca la Sportul, indiferent de negocierile cu Steaua. Are 9 ani la Sportul, trebuie analizat și cu defecte și cu calități. Nu cred că îmi voi recupera banii investiți în jucător.

Tibi Bălan are valoarea pentru a face față la Steaua, fără nicio problemă. Din punct de vedere al calităților, lui Bălan i se potrivește Steaua. La Curelea Steaua a tatonat terenul, dacă se poate, se poate, dacă nu, nu.”, a declarat Vasile Șiman la Sport.ro.

Publicat: 31 08. 2011, 17:00
Actualizat: 31 08. 2011, 17:04