Steaua-Rapid fără fani!** „Roș-albaștrii” au primit două etape de suspendare!
Comisia de Disciplină a LPF a hotărât azi sancționarea
clubului Steaua cu două etape de suspendare a terenului, ca urmare
a incidentelor petrecute la partida cu Gloria Bistrița, atunci când
fanii l-au înjurat pe Gigi Becali pe toată durata partidei. Astfel,
derby-ul Steaua-Rapid din Ghencea se va disputa cu porțile
închise.
Aceeași Comisie a stabilit și sancționarea clubului Dinamo cu o
etapă de suspendare, pentru comportamentul necorespunzăzor al
suporterilor la partida cu Pandurii Tg-Jiu.
„În legătură cu incidentele de la meciul Steaua –
Gloria, în conformitate cu prevederile Regulamentului Disciplinar,
comisia a decis suspendarea clubului Steaua cu disputarea a două
jocuri fără spectatori și penalitate financiară de 40.000 de lei.
În urma incidentelor de la Dinamo – Pandurii, clubul dinamovist a
fost sancționat cu un joc fără spectatori și 20.000 de lei
penalitate. Diferența dintre sancțiunile celor două cluburi este
legată de faptul că la Steaua s-au afișat și bannere. Conform
articolului 82, clubul gazdă răspunde de comportamentul
necorespunzător al spectatorilor. Conform Regulamentului
Disciplinar, cele două cluburi nu au dreptul la apel”, a
declarat Ion Neagu, președintele Comisiei de Disciplină.
Neagu a afirmat că membrii Comisiei de Disciplină nu pot tolera
„comportamentul violent pe stadion”. „La Steaua – Gloria
Bistrița, observatorul jocului și supervizorul au notat că galeria
stelistă a scandat cuvinte obscene și injurii și a afișat
inscripții: ‘Ești o mizerie, Afară din Ghencea’, la adresa
finanțatorului Gigi Becali. Este vorba de comportament violent și
nu-l putem tolera pe stadion. Noi, conform Regulamentului
Disciplinar, am dispus sancționarea cluburilor gazdă: Steaua și
Dinamo”, a adăugat Neagu.
Următoarele două
meciuri de pe teren propriu ale echipei Steaua, care se vor juca
fără spectatori, sunt cu Rapid (etapa a XI-a) și Unirea Alba Iulia
(etapa a XIII-a).
Dinamo va juca fără
spectatori meciul cu Gloria Bistrița (etapa a XI-a
).