Echipa-tip a Stelei va fi mult modificată dacă Pițurcă va prelua din vară banca tehnică. Ținând cont de ambiția de oltean care îl caracterizează, noul antrenor va avea puterea să aducă o serie de jucători importanți în Ghencea.
„Voi schimba aproape toată echipa la vară”, a fost amenințarea pe care a făcut‑o Gigi Becali după meciul cu Rapid. Și, într-adevăr, dacă Pițurcă va ajunge pe banca tehnică din vară, echipa va suferi o serie de modificări importante.
Ca să vină în Ghencea, Pițurcă i-ar fi cerut lui Becali un buget de 4 milioane de euro. Iar transferurile vor fi uluitoare! După ce Gigi Becali a anunțat că îi vrea din vară pe Bilașco și Galamaz, surse ProSport susțin că marea lovitură a verii ar putea fi, pentru Steaua, achiziționarea lui Florin Costea. Accidentarea care l-a scos din circuit i-a scăzut dramatic cota atacantului oltean. Astfel, există posibilitatea ca Mititelu să fie de acord, de dragul lui Pițurcă, să-l lase la Steaua, urmând să-l dețină în coproprietate cu Becali.
Revine și Ogăraru?
O altă achiziție importantă pe care Pițurcă ar putea să o facă ar fi Răzvan Cociș, feblețea sa la echipa națională, mai ales că, din vară, ardeleanul va fi liber de contract. Odată cu Pițurcă, ar putea reveni acasă și Ogăraru, jucător pe care fostul selecționer l-a readus în prim-planul echipei naționale.
E posibil să fie Pițurcă, e posibil să nu fie. După ce se termină campio-natul, voi discuta și voi lua o hotărâre Gigi Becali, finanțator Steaua Tineți minte ce vă spun: Pițurcă e un geniu. E cel mai tare antrenor din istoria fotbalului românesc Dumitru Dragomir, președinte LPF
Cred că Becali va ieși din decor după venirea lui Pițurcă. E o mișcare foarte inteligentă Ilie Dumitrescu, fost jucător Steaua
Vreau în club o persoană care să se ocupe de transferuri. Pot fi trei persoane, un sfat al bătrânilor. Ienei, Iordănescu, de exemplu Gigi Becali, finanțator Steaua
Și în 1999 a venit tot la greu!
Pițurcă a acceptat oferta lui Păunescu, deși Steaua pierdea rușinos în campionat și erau probleme cu banii și cu lotul
Câte coincidențe între perioada sfârșitului de an 1999, când Pițurcă și-a început al doilea mandat la Steaua, și ceea ce se întâmplă în prezent la echipa din Ghencea! Înainte de pauza de iarnă, Steaua decăzuse rău, deși îl avea la cârmă pe Emeric Ienei. A fost eliminată din Cupa României, în clasament se zbătea între locurile 3 și 6, pierdea rușinos cu FC Argeș, Petrolul, Gloria Bistrița la scoruri de forfait, suporterii nu mai veneau la meciuri și aleargau cu pietre după autocarul echipei. În Europa, Steaua era umilită de Slavia Praga cu 4-1. Toate acestea l-au făcut pe Ienei să renunțe. Lăcătuș (medalion), care era secund, spera să preia el echipa și a fost foarte dezamăgit când a aflat că Pițurcă a fost cel ales de patronul Viorel Păunescu.
Nu mai erau bani nici de mâncare!
Steaua avea probleme cu banii, se ajunsese în situația în care să nu se mai mănânce nici la cantina clubului din cauza lipsei de lichidități. Probleme și mai mari se înregistrau la începutul anului 2000 cu lotul. O serie de jucători care erau impresariați de Giovani Becali, inclusiv Dănciulescu, Sabin Ilie, Ciocoiu și Roșu, aveau să părăsească echipa ca rezultat al conflictului care exista atunci între agentul lor și Pițurcă. Antrenorul ajunsese la un moment dat să constate că singurul atacant din lot era doar Neaga! Pițurcă a acceptat al doilea mandat al său la Steaua după o mare dezamăgire la echipa națională, unde, deși calificase prima reprezentativă la Euro 2000, el a fost înlăturat de Mircea Sandu din cauza conflictului mediatic pe care îl avusese cu Hagi, Popescu și Dan Petrescu. 1 an a trecut până când Pițurcă și-a făcut o echipă cu care a câștigat, în 2001, titlul cu Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER