Steaua revine în cărți după ce U Cluj a tras lozul CÂȘTIGĂ‚TOR la Comisii:** „Este cea mai dreaptă decizie!” U Cluj – CFR se rejoacă: reacția lui Gigi Becali
Gigi Becali a declarat vineri, agenției Mediafax, că decizia de rejucare a meciului Universitatea Cluj – CFR Cluj, este „cea mai dreaptă și cea mai bună care se putea lua”.
„Este cea mai dreaptă și cea mai bună decizie care se putea lua, pentru că fotbalul trebuie să se joace pe teren. Scorul nu trebuie decis la masa verde. Nu e dezavantajată Steaua, e avantajată atunci când fotbalul se joacă pe teren. Nu avem nevoie de pomeni și de cadouri„, a declarat Becali pentru MEDIAFAX.
Comisia de Disciplină a decis, vineri, ca meciul Universitatea Cluj – CFR Cluj, întrerupt marți, în minutul 27, să se rejoace începând din minutul 1, la o dată ce urmează să fie stabilită ulterior, portarul Mircea Bornescu și fundașul Ricardo Cadu fiind suspendați câte două etape.
Comisia de Disciplină a LPF a început să judece acest caz vineri, la ora 13.00, la sediul ligii fiind prezenți Iuliu Mureșan, Felix Grigore, Mircea Bornescu și Alexandru Tudor.
Comisia de Disciplină i-a mai citat pe observatorul LPF Gheorghe Nedelescu și pe supervizorul Alexandru Boc, iar aceștia și-au exprimat pozițiile în acest caz prin videoconferință, fiind delegați la meciuri din etapa a XXXII-a a Ligii I.
Meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt, marți, în minutul 27 de arbitrul Alexandru Tudor după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe.
Mediafax