„Steaua riscă cel mult o depunctare! Mirel Rădoi și Petre Marin pot fi suspendați!”
După ce o serie de stenograme care îi au ca protagoniști pe cei implicați în cazul "Valiza" au ieșit la iveală, Dumitru Costin, membru al comitet executiv FRF, a declarat că pedeapsa maximă pe care o riscă Steaua este depunctarea.
"Având în vedere probele care au ieșit la vedere, normal ar fi ca acest caz să se redeschidă. Se vor aplica sancținuile necesare de la data respectivă. Steaua riscă cel mult o depunctare. Jucătorii Petre Marin și Mirel Rădoi pot fi și ei suspendați, nu numai conducătorii. Eu cred că acele stenograme sunt adevărate.", a spus Dumitru Costin la sport.ro.