Steaua riscă să-l piardă pe cel mai iubit jucător:** „E un miracol! Am oferte din Belgia, Germania, dar și din alte țări”

Sârbul Novak Martinovic a acordat un interviu în presa din țara sa, în care vorbește despre cum se simte la Steaua, cum ar reacționa dacă s-ar repeta episodul de la Ploiești, dar și ce planuri de viitor are.

Jurnaliștii de la novosti.rs spun că fundașul a devenit idol în România, după ce a pus la pământ un huligan care-l lovise pe Galamaz: „Martinovic n-a devenit doar o legendă pentru Steaua, dar a fost ales și una dintre personalitățile anului 2011”, scriu sârbii.

Chiar dacă atunci a fost eliminat, Martinovic spune că ar reacționa la fel dacă ar fi pus în aceeași situație: „Am sărit în apărarea unui coechipier și la fel aș face din nou. Apreciez atitudinea fanilor noștri, care nu pot toler huliganii. Am primit un trofeu pentru asta, a fost o plăcere să fiu printre personalitățile anului, dar cele mai multe emoții mi-au fost trezite de fanii noștri.

La primul meci după incidentul de la Ploiești, aproape 50.000 de oameni m-au aplaudat, mi-au scandat numele și au afișat un mesaj mare cu „Mulțumim, Novak!”. Asta m-a mișcat…”

Publicația citată susține că Martinovic a fost căutat după acel episod de mai multe cluburi din străinătate, lucru confirmat chiar de fundaș: „Este un miracol, vestea s-a răspândit cu viteza fulgerului. Au fost unele oferte din Germania, Belgia și alte țări, dar nu cred că plec în această vară. Mai am un an de contract, iar șefii m-au chemat să-mi propună prelungirea, iar ei merită să discut în primul rând cu ei”, spune Martinovic, care a mai adăugat că visul său este să-și încheie cariera la Partizan Belgrad, unde și-a făcut junioratul: „Am petrecut nouă ani la Partizan și inima mea este acolo”

4 goluri a marcat Martinovic în sezonul trecut, în campionat

Publicat: 10 06. 2012, 16:40
Actualizat: 10 06. 2012, 17:05