Steaua s-a întors în timp și aleargă după vârful ce putea ajunge în Liga 1 din 2006! Borcea l-a „descoperit”, Becali i-a avut CV-ul pe masă în 2008:
Așa cum ProSport a scris, Steaua își caută atacant în Israel, iar una din ținte este vârful cu origini nigeriene Toto Tamuz, de la Hapoel Tel Aviv.
Internaționalul israelian de 24 de ani este o mai veche cunoștință a fotbalului românesc, de el interesându-se, rând pe rând, mai multe formații din Liga 1.
Rednic l-a cerut la Dinamo
Primul „contact” al atacantului de la Hapoel Tel Aviv cu Liga 1 a avut loc în sezonul 2006-2007, când Dinamo o întâlnea pe Beitar Ierusalim în preliminariile Cupei UEFA.
Antrenorul lui Dinamo de atunci, Mircea Rednic, se declara atunci impresionat de trei dintre jucătorii trupei israeliene, iar printre ei se număra și „puștiul” Toto Tamuz, care în cele 20 de minute jucate la București reușea să le ia ochii și șefilor din „Groapă”.
Rednic l-a convins atunci pe Cristi Borcea să intre în negocieri cu Beitar pentru Fabrice Fernandes (care a și ajuns la Dinamo), Derek Boateng și Toto Tamuz.
Potențialul arătat însă de Tamuz la doar 18 ani și speranța că vârful de culoare urma să atragă în scurt timp atenția cluburilor cu nume din Europa i-a făcut pe israelieni să îi fixeze un preț prohibitiv, iar Dinamo s-a văzut nevoită să se retragă de la masa negocierilor.
Becali i-a văzut CV-ul în 2008
Numele lui Toto Tamuz a revenit în actualitate doi ani mai târziu, când s-a vorbit despre un transfer al său la Steaua. Atacantul a fost propus la Steaua într-o perioadă în care Gigi Becali părea mult mai dispus să arunce sume consistente pe piața transferurilor. Nici de această dată Tamuz nu a ajuns în România, iar despre o eventuală mutare a sa în Liga 1 s-a mai vorbit de atunci în două rânduri. Levi l-a vrut la Steaua în 2011, iar Adrian Porumboiu l-a dorit la Vaslui la începutul acestui sezon.
24 de ani are acum Toto Tamuz
1.2 milioane de euro valorează vârful lui Hapoel Tel Aviv, conform transfermarkt.de
25 de ani va împlini Tamuz pe 1 aprilie