Steaua, salvată la recurs!** Derby-ul cu CFR se joacă cu spectatori
Comisia de Recurs a Federației Române de fotbal a hotărât
reducerea pedepsei pe care o primise Steaua în urma incidentelor
din Giulești. Astfel, Steaua va juca doar un singur meci fără
spectatori, cel din etapa a 15-a, contra celor de la Gaz Metan
Mediaș.
„Da, s-a redus la o etapă de suspendare, astfel că Steaua
va juca fără spectatori doar la partida cu Gaz Metan Mediaș, din
etapa a XV-a a Ligii I”, a precizat Valeriu
Argăseală.
Pe lângă reducerea sancțiunii sportive, Comisia a redus și amenda
primită de club, de la 70.000 la 40.000 de lei.