Steaua se bate cu CFR pentru un elvețian cu un CV interesant!** Este atacant, a jucat la Portsmouth, are 23 de ani și nu costă mult

Clujenii și steliștii continuă lupta pentru titlu. După ce în meciul direct s-au anulat reciproc, acum bătălia se mută în mercato. Cele două rivale au ochit același jucător: Danijel Subotic (22 de ani), de la FCM Tg. Mureș, vârful bosniac de 1,90 metri care deține și cetățenia elvețiană.

Subotic împlinește 23 de ani în ianuarie, iar în CV-ul său, la capitolul formare profesională, stă scris: pionierat la FC Basel, educat în Scoția (St. Johnstone) și Premier League (Portsmouth), șlefuit în Serie B (Grosseto). Acestea sunt bornele carierei lui Danijel Subotic, sârbul cu pașaport elvețian din Liga I, ajuns în fotbalul românesc la Craiova și mai apoi la FCM Târgu Mureș. Acum, la nici trei luni de la înregimentarea la gruparea „portocaliilor”, „Subo” este în vizorul a două dintre cele mai puternice echipe din Liga I. Golul spectaculos marcat la Ploiești, cu Petrolul, l-a adus în atenția roș-albaștrilor. Formația condusă de Ilie Stan caută de mai mult timp un vârf de careu, puternic, care să facă diferența în fața porții. Cum Nikolic nu i-a cucerit pe steliști, bosniacul pare soluția perfectă.

Exact aceste calități le-au remarcat și șefii CFR-ului. Vârful se pliază perfect în modulul 4-3-3 al lui Costa, pe postul lui Ronny sau Sougou. Subotic e o variantă și pentru Weldon sau Kapetanos, pentru că fizicul îl ajută să-și câștige „zona” în duelul cu orice fundaș central.


500 de mii de euro solicită mureșenii în schimbul lui Subotic

3 ani de contract cu FCM mai are Subotic, jucător impresariat de Ana-Maria Prodan


Și Chipciu este disputat

Subotic este al doilea fotbalist din Liga I pentru semnătura căruia se luptă CFR și Steaua. Duelul pentru mijlocașul Alexandru Chipciu (foto, FC Brașov) se pare că va fi câștigat de Paszkany, după ce fotbalistul și-a dat acordul să semneze în ianuarie un precontract cu clubul din Gruia. Brașoveanul a fost convins de ardeleni să semneze pentru o primă de instalare de 200.000 de euro.

Introvertit și nervos, „afară” și pe teren

Subotic s-a certat cu Trombetta la meciul cu Chiajna. Nervos că a fost rezervă după ce cu o etapă înainte marcase la Petrolul, Danijel n-a vrut să intre pe parcursul meciului cu ilfovenii. Italianul l-a pedepsit, dar apoi l-a iertat, iar cu Brașovul l-a folosit chiar titular. Rebel din fire, elvețianul s-a ales și cu cinci „galbene” în cele nouă jocuri disputate în acest sezon în tricoul lui FCM.

Publicat: 13 12. 2011, 03:00
Actualizat: 13 12. 2011, 08:22