Steaua se bucură de suspendare!

Fanii roș-albaștrilor o mai pot vedea pe viu pe Steaua acasă abia sezonul viitor. Mititelu se simte provocat și atacă decizia,. Mai ales că roș-albaștrii au răsuflat ușurați când au aflat că au scăpat de presiunea tribunelor.

E o mârșăvie la mijloc! Nu e normal! Steliștii s-au gândit că au probleme cu suporterii și nu îi deranjează o asemeanea măsură. Știau că noi vom veni în număr mare”, a tunat Mititelu, lansând varianta unei consipirații. Replica neconvingătoare a lui Valeriu Argăseală a confirmat, practic, cele spuse de patronul oltean: “Este o decizie corectă să jucăm fără spectatori cu Craiova. Putem constesta această decizie, dar nu are rost, decizia va rămâne aceeași”. Decizia luată de Comisia de Disciplină, o etapă de suspendare și 60.000 de lei amendă, va rămâne definitivă.

Lovin: “Este, bă!”

Aflați în zbor spre Timișoara, fotbaliștii Stelei au aflat abia la aterizarea în Banat că vor juca în fața unor tribune goale contra Craiovei. Primul care a primit vestea a fost Mihăiță Pleșan, fostul jucător al Universității fiind sunat de un apropiat. Aflat în apropierea lui Pleșan, Lovin a „explodat” fericit că a scăpat de fanii care în ultima perioadă l-au huiduit cu abnegație: „Este, bă!”

 

Publicat: 22 05. 2009, 09:14
Actualizat: 22 05. 2009, 09:15