Steaua se mută pe „bijuteria părăsită”? Variantă de ultimă oră propusă lui Gigi Becali

Echipa lui Gigi Becali a primit termen de o săptămână din partea MApN pentru a evacua stadionul din Ghencea, acolo unde avea „cartierul general”. Câteva piese de mobilier au fost deja luate și duse către un spațiu de depozitare din București, urmând ca și tabela și nocturna să fie demontate. Ilie Năstase le recomandă oficialilor roș-albaștrilor stadionul Cotroceni.

Conflictul dintre echipa lui Becali, campioană în ultimele trei sezoane, și CSA Steaua București, clubul Armatei, a atins un nou punct sensibil. E vorba despre obiectele aflate în proprietatea lui Becali care se află în acest moment în baza de pregătire din Ghencea, acolo unde formația campioană a jucat o parte din meciuri în sezonul trecut.

O soluție pentru campioană, care a mai fost nevoită să se antreneze și să joace „în exil” pe vremea când echipa era antrenată de Ilie Stan – cu rezultate extrem de slabe –  ar putea fi, potrivit lui Ilie Năstase, stadionul din Parcul cu Platani.

Stadionul Cotroceni are o capacitate redusă, dar acest lucru nu ar trebui să mai constituie o problemă, în condițiile în care cei mai mulți dintre fani nu mai vin la meciuri din cauza conflictului legat de emblemă.

Gigi Becali poate închiria stadionul din Cotroceni, este foarte frumos, este aproape și de suporterii Stelei. Au și vestiare frumoase acolo, au și terenuri de antrenament„, a spus Năstase, în direct la DigiSport.

Potrivit informațiilor ProSport, FCSB ar fi primit ordin de evacuare din partea Armatei, cu termen de o săptămână, iar în acest moment, în Ghencea, s-a trecut la „mutare”. Câteva piese de mobilier au fost deja încărcate în camioane și vor fi mutate către două locații: un spațiu de depozitare de la marginea Bucureștiului, dar și către Mogoșoaia.

Interesant este, însă, că atât tabela de marcaj, cât și nocturna au fost montate de Becali și îi aparțin finanțatorului campioanei. E sigur că tabela va fi demontată și mutată, arena urmând să rămână, astfel, fără locul unde fanii puteau să urmărească minutul și scorul partidei. Rămâne de văzut dacă Becali va demonta și nocturna, existând indicii că patronul FCSB ezită să facă acest lucru.

  • Chiar dacă de peste cinci ani nu s-a mai jucat niciun meci de fotbal pe arena din Cotroceni, aceasta își păstrează gazonul cât de cât îngrijit. Tribunele nu au fost demolate, doar scaunele de plastic au fost demontate de la una dintre peluze și de la tribuna a II-a. Tribuna I s-a păstrat intactă, iar peluza dinspre „Mariott” e ușor „știrbită” de lipsa unor scaune. Până și tabela electronică a rămas la locul ei. Stâlpii de nocturnă sunt și ei „în picioare”. Arena din Cotroceni a fost construită în 1995 și a fost considerată la acea vreme drept una cochetă. 14.540 era capacitatea stadionului din „Parcul cu Platani”.
  • Banca Națională a României, deținătorul Stadionului Cotroceni, nu a manifestat interes față de această arenă sportivă. Nu de puține ori, în ultimii ani, au circulat zvonuri despre demolarea stadionului de lângă Palatul Parlamentului pentru a face loc unui nou mall.
Publicat: 04 07. 2015, 11:20
Actualizat: 05 07. 2015, 10:03