Steaua se transformă: echipă de 31 de milioane de euro pentru un nou titlu! Cuplul letal care trebuie să-l facă uitat pe Sânmărtean
Steaua intră într-o nouă etapă din 2015, după ce „magicianul” Sânmărtean a semnat cu Al-Ittihad și se va despărți de campioană. Oficial, contractul mijlocașului în Arabia Saudită începe din vară, însă încă se negociază, iar șansele ca Sânmărtean să ajungă la echipa lui Pițurcă încă din această iarnă sunt foarte mari.
Astfel, Gâlcă se vede nevoit să înlocuiască cel mai bun jucător al echipei din retur, iar Steaua să caute drumul spre gol fără cel mai bun pasator. Vestea bună pentru tehnicianul campioanei e că are la dispoziție un lot extrem de valoros și, cel puțin la prima vedere, poate acoperi plecarea lui Sânmărtean și fără să transfere un nou jucător în locul său.
14 pase decisive și 4 goluri a reușit Sânmărtean în tricoul Stelei, în prima parte a sezonului, în toate competițiile
Aproape sigur, Gâlcă va folosi tot sistemul 4-2-3-1, iar cei doi mijlocași centrali din fața defensivei (zona în care a evoluat de cele mai multe ori Sânmărtean în mandatul lui Gâlcă) vor fi Prepeliță și Bourceanu.
Cuplul Keșeru – RUsescu poate compensa pierderea „magicianului”
În mod cert, Steaua va pierde la capitolul creativitate odată cu plecarea lui Sânmărtean, nici Bourceanu, nici Prepeliță neavând abilitatea tehnică a fotbalistului care a semnat cu Al-Ittihad.
Totuși, campioana va compensa pierderea „creierului” în ofensivă, acolo unde se va baza mult mai mult pe cuplul Keșeru – Rusescu.
În tur, fie din considerente tactice, fie din cauza accidentărilor, Gâlcă nu i-a folosit de multe ori pe cei doi simultan, însă în 2015 lucrurile se vor schimba. Rusescu va evolua în linia de trei din spatele lui Keșeru, pe un post pe care se simte extrem de bine și pe care a dat cel mai bun randament în perioada în care echipa era pregătită de Laurențiu Reghecampf. Cel mai probabil, Gâlcă va fi nevoit să impună un stil mai direct în retur, în care extremele Tănase și Chipciu să joace rolul servanților pentru Rusescu și Keșeru. Sudarea cuplului de atac va fi una dintre țintele principale ale lui Gâlcă în perioada de pregătire.
21 de goluri și 9 pase decisive a reușit Raul Rusescu pentru Steaua în Liga 1, în sezonul 2012-2013, jucând de cele mai multe ori în spatele unui vârf împins. A fost sezonul în care Rusescu a devenit golgheterul României, după care s-a transferat la Sevilla pentru 2.3 milioane de euro
12 goluri a marcat Keșeru pentru Steaua în Liga 1, în turul acestui sezon, fiind folosit de fiecare dată pe postul de vârf împins
În apărare, doar eventualul transfer al lui Szukala poate aduce schimbări. Un semn de întrebare rămâne în banda stângă, unde Filip pare să fi câștigat lupta cu Latovlevici pentru titularizare, însă lucrurile se pot schimba după cantonamentele din această iarnă. În rest, Papp, Varela și Szukala pot fi siguri de locul lor în echipă. În cazul în care polonezul va pleca, în primul 11 va intra foarte probabil Srdjan Luchin și rămâne doar ca Gâlcă să-i găsească cea mai bună poziție (în centru sau în banda dreaptă).
Szukala a refuzat oferta saudiților, însă viitorul său la Steaua e în continuare incert
Iată cum ar putea arăta primul 11 al Stelei din retur
Steaua (4-2-3-1):Arlauskis – Papp, Varela, Szukala (Luchin), Filip – Bourceanu, Prepeliță – Chipciu, Rusescu, Tănase – Keșeru
31 de milioane de euro valorează cei 11 titulari ai Stelei conform TransferMarkt