Comitetul Executiv al FRF, întrunit miercuri, a aprobat construirea unui hotel cu bază de recuperare la Centrul de Fotbal de la Buftea, în cazul în care Comitetul Executiv al UEFA va aproba această investiție în cadrul programului HatTrick III, informează site-ul oficial al FRF.
În cadrul ședinței au fost aprobate acțiunile internaționale ale echipelor naționale A și de tineret ale României în ziua de 15 august, Slovenia – România, respectiv Suedia – România, acestea însumând aproximativ 100.000 de euro (aproximativ 72.000 de euro, respectiv aproximativ 28.000 de euro).
FC Steaua și-a mutat sediul din Aleea Alexandru, reședința finanțatorului Gigi Becali, la Mogoșoaia.
„Considerându-se îndeplinite prevederile regulamentare, s-a aprobat schimbarea sediului principal al SC FC Steaua București SA din str. Aleea Alexandru nr. 1-3, sector 1, București, în localitatea Mogoșoaia, Șoseaua București-Târgoviște nr. 217, Parter, județul Ilfov”, a notat sursa citată.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER