Clubul din Ghencea a prezentat ieri la palatul lui Gigi Becali de pe Aleea Alexandru ultimele patru achiziții în valoare de peste 1,5 milioane de euro, cu care va ataca obiectivele din acest sezon: Pedriel Suarez, Ogăraru, A. Ionescu și Semedo.Finanțatorul Stelei și-a lăudat noii jucători și a dezvăluit că Mirel Rădoi a avut un cuvânt important în alegerea lor. „La Steaua, când aduc jucători, vorbesc cu toată echipa. În primul rând cu Lăcătuș și apoi cu Mirel Rădoi, care m-a sfătuit că ar fi bine să fac aceste transferuri, iar când i-am zis că Semedo face doar un milion, a rămas mirat“, a afirmat Becali, care a ținut să-i spună ieri lui Ogăraru că Steaua este mai puternică acum decât Ajax.
Ogăraru: „Am mai multe șanse aici“
„Nu se compară Ajax cu Steaua. E normal ca Ogăraru să vină în Ghencea. Olandezii se chinuie de trei ani să intre în grupele Ligii și nu reușesc“. Revenit după doi ani în Ghencea, Ogăraru a recunoscut că, dacă era titular la Amsterdam, nu revenea în țară. „Am plecat în Olanda pentru a evolua în Ligă, dar nu am reușit, de aceea m-am întors. Dacă aș fi fost jucător de bază acolo, nu aș fi revenit“, a dezvăluit fundașul dreapta. Acesta a mai declarat că nu știe ce va face după expirarea împrumutului de un an în Ghencea. „Nu știu dacă mă reîntorc la Ajax. Deocamdată am venit aici să îmi câștig postul de titular, pentru că aici am mai multe șanse“.
"La CFR am realizat eventul, dar la Steaua îmi doresc mai mult" – Antonio Semedo mijlocaș Steaua
"Dacă eram jucător de bază la Ajax, nu aș fi fost acum la Steaua" – George Ogăraru fundaș Steaua
"Nu mă așteptam și nici nu speram să mai ajung la Steaua" – Andrei ionescu mijloca Steaua
"Trebuie să demonstrez că merit să joc în Champions League" – Pedriel Suarez atacant Steaua
Gigi Becali despre: Semedo El e feblețea mea. Mă bucur că în sfârșit am reușit să-l iau. Rădoi a rămas mirat când i-am spus că mă costă doar un milion de euro
Ogăraru Nu se compară Ajax cu Steaua. E normal ca Ogăraru să vină în Ghencea. Aici are mai mari șanse să fie titular, pentru că nașul lui e Lăcătuș
A. Ionescu Mi-a spus că e gata să semneze contractul fără să negocieze. M-a impresionat! La fel a făcut și Neaga, dar sper să-l ferească Dumnezeu pe Ionescu să fie ca Rică
Pedriel Este un atacant de clasă, dar îi trebuie timp să se acomodeze. Lovește mingea atât cu stângul, cât și cu dreptul. Va face senzație în atacul Stelei
7,29 milioane de euro au costat în total transferurile Stelei din această vară
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER