Dulee Johnson, mijlocaș care în retur a fost legitimat la Săgeata Năvodari, susține că a fost contactat de Steaua și CFR Cluj, dar a refuzat. Motivul invocat de fostul internațional liberian este că la cele două cluburi există o concurență foarte mare pe postul pe care joacă el.
Dulee Johnson este unul dintre cei mai pitorești jucători străini care au aterizat vreodată în România. Mijlocașul de 29 de ani are o poveste de viață extraordinară, presărată cu beții, droguri, accident de mașină și închisoare. Dulee Johnson a reușit să-și revină însă după toate aceste probleme. Povestea completă a vieții lui Dulee Johnson a fost publicată de ProSport, în iarnă.
În această vară, contractul lui Dulee Johnson cu Săgeata a expirat și mijlocașul a plecat în căutarea unei noi aventuri. Jucătorul liberian era interesat mai ales de o propunere din Suedia, acolo unde locuiește familia sa. Între timp, Johnson și-a conturat planurile într-o altă direcție. A ales să rămână în România, unde a semnat cu CSMS Iași, deși avea ofertă și de la Othellos, din Cipru.
Interesant este că Dulee Johnson a refuzat oferte venit de la Steaua și CFR Cluj înainte de a semna cu CSMS Iași. Pare fără logică, dar mijlocașul a explicat pentru publicația suedeză expressen.se de ce a ales așa:
„Este adevărat că am avut ofertă și de la Othellos, dar campionatul României este mai bine cotat. CSMS Iași investește foarte mult pentru a rămâne în prima Ligă. Am refuzat Steaua și CFR-ul pentru că acolo concurența este foarte mare. Am vrut să merg la o echipă unde pot juca și pot arăta ce știu. Eu acum mă concentrez doar pe viața de pe teren, nimic nu mă mai tulbură, mintea îmi stă numai la fotbal”, a declarat Dulee Johnson pentru expressen.se. Acesta a mai adăugat că visul său este să plece din România în campionatul Franței sau cel al Angliei.
10 cluburi are Johnson în CV-ul său de fotbalist: Floda Bolf, BK Häcken, AIK, Maccabi Tel Aviv, Panatolikos, De Graaschap, Amazulu, Brage, Săgeata Năvodari și CSMS Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER