„Steaua și CFR se bat la titlu!”
Mijlocașul Eugen Trică este de părere că lupta la titlu în acest
sezon se va duce între formația lui Gigi Becali și cea a lui
Paszkany Arpad.
„Cred că în primele 10 etape din retur vor fi 6-7 echipe
acolo sus, dar mai apoi vor rămâne Steaua și CFR. Cel mai bun lot
îl are acum echipa din Gruia, dar am văzut că și Steaua se
întărește. Nu cred că Dinamo, Rapid, Timișoara, Urziceni sau Vaslui
vor putea să țină pasul„, a declarat Trică pentru
www.prosport.ro .
A plecat pentru că nu a jucat cu
Steaua
În toamna anului trecut, Trică și-a reziliat angajamentul cu CFR
Cluj. „Am fost foarte supărat pentru că nu am jucat la
meciul din Ghencea, din etapa a 2-a, mai ales că CFR a avut mai
mulți absenți. Eu de asta am revenit în România, să joc în
derbyuri. Am vorbit cu șefii de la Cluj că vreau să plec, i-am
convins cu greu să mă lase la Craiova. Acum sunt acasă, vom pune
osul tare în retur pentru a avea rezultate pe măsură„, a
mai spus mijlocașul Craiovei.
„Voi
antrena și în Liga a II-a”
Eugen Trică își face deja și planurile de viitor. „Cel puțin până
la vară voi mai juca, apoi văd dacă pun sau nu ghetele în cui. După
ce renunț la cariera de fotbalist, voi începe să antrenez. O voi
lua de jos, probabil din Liga a II-a, deoarece așa este cel mai
bine. Urmez deja cursurile pentru a deveni antrenor”, mai zice
olteanul.
Are un
singur regret: că nu a marcat cu Chelsea
Mijlocașul spune că din toată perioada petrecută la CFR are un
singur regret. „Aproape totul a fost perfect la CFR. Regret însă că
în prelungirile partidei cu Chelsea mingea trimisă de mine a lovit
bara. Dacă ar fi fost gol, cred că mergeam fără probleme în
primăvara europeană și totul se schimba mai apoi”, conchide
Trică.