Steaua și Dinamo își dau FORMAT după finală!** Ce jucători vor DISPĂ‚REA în această vară:
Curățenia de vară mult anunțată la Steaua începe chiar din
această seară. Iar dacă de veniri se ocupă Meme Stoica, plecările
au fost decise de Gigi Becali personal. Și lista lui conține zece
nume, printre care și unele „grele”, ca Nicoliță sau Bilașco. La
rivali demarează proiectul „New Dinamo”: adică tot remanierea din
temelii!
„Tată, gata! La anul vreau titlul! După ultimul meci al
acestui sezon vor pleca zece jucători și vor veni la fel de
mulți„. E declarația lui Gigi Becali, repetată obsesiv
încă de la începutul returului. Doar numărul de jucători a variat,
dar de data asta se pare că cifra avansată de patron acum câteva
zile e cea finală. Iar pe lângă Maicon, Surdu, Dică și Emeghara,
care sunt la final de contract și nu vor fi opriți în lot, mai
mulți fotbaliști din Ghencea își caută deja echipă.
Aris Salonic vine după
Bilașco
În aceste condiții, Marius Bilașco, cel care se află pe lista
neagră a lui Gigi Becali, a fost anunțat că la meciul cu Dinamo va
fi urmărit la lucru de emisarii clubului elen Aris Salonic. „Meme
i-a explicat lui Gigi că Bilașco ne-ar putea ajuta și în sezonul
următor, dar se pare că nici el nu mai dorește să rămână la noi
după ce patronul l-a tot atacat în acest campionat”, a dezvăluit
ieri un oficial stelist. Dacă grecii vor fi mulțumiți de evoluția
lui „Bilă”, aceștia vor înainta o ofertă, iar cum Becali pare
dispus să-l lase să plece pe bani puțini, atacantul are toate
șansele să devină coleg la Aris cu un alt fost stelist, columbianul
Toja.
Bănel, la
arabi
Un alt fotbalist care mai mult ca sigur a îmbrăcat pentru ultima
oară tricoul roș-albaștrilor în meciul cu Dinamo este Bănel
Nicoliță. Aflat în Ghencea din anul 2005, mijlocașul de bandă i-a
anunțat în mai multe rânduri pe conducătorii săi că, după șase ani
la Steaua , dorește să plece la o altă formație. Surse ProSport
ne-au mărturisit că „Jardel” are șanse mari să joace din vară la o
echipă din Zona Golfului. Mai ales că transferul se va face pe
„filiera” Cosmin Olăroiu, care îl va lua cu el sau îl va recomanda
în zona arabă.
Pe listă nu se regăsește momentan Janos Szekely. Deși
Becali l-a făcut praf în repetate rânduri, mijlocașul a rămas în
lotul Stelei și a fost reprimit la prima echipă după ce a acceptat
să îi fie diminuat salariul la 120.000 de euro
Jucătorii
care vor părăsi Steaua
Ifeanyi Emeghara 27 de ani la final de contract
Romeo Surdu 27 de ani la final de contract
Nicolae Dică 31 de ani la final de contract
Maicon Oliveira 23 de ani la final de contract
Marius Bilașco (dreapta) 29 de ani dorit de Aris Salonic
Bănel Nicoliță (stânga) 26 de ani dorit în țările arabe
Laurențiu Marinescu 26 de ani transferat la Astra Ploiești
Cezar Lungu 23 de ani transferat la Astra Ploiești
Cosmin Matei 19 ani transferat la Astra Ploiești
Marius Onofraș 30 de ani dorit de FC Brașov
Începe
proiectul „New Dinamo”
„Câinii” au și ei o „listă neagră”, care e conturată încă de pe la
jumătatea acestui retur de campionat. Pe ea se regăsesc în
principal jucători de peste 30 de ani, singura excepție fiind
spaniolul Oscar Rubio. Nici la Dinamo nu se știe antrenorul
principal, la fel ca și la Steaua, soarta lui Andone fiind încă în
balanță. În plus, marea necunoscută e legată de numele celui de-al
șaptelea plecat: Torje sau Alexe, pentru revitalizarea financiară a
clubului.
Emilian Dolha – 31 de ani, la final de contract (nu i s-a mai
propus prelungirea, a fost exilat la echipa a doua și niciuna
dintre cele două părți nu mai dorește continuarea
înțelegerii)
Oscar Rubio – 27 de ani, la final de contract (evoluțiile sale au
fost mult sub așteptări)
Valeriu Bordeanu – 34 de ani, va fi lăsat să plece pe o sumă
modică, poate chiar liber, deși mai are un an de contract. Nici
evoluțiile sale nu au impresionat
Ersin Mehmedovic – 30 de ani, final de contract (venise oricum ca
„soluție de avarie”, așa că va pleca gratis, la fel cum a
venit)
Vlad Munteanu – 30 de ani (foto), final de contract (fusese adus
pentru ca să „țină vestiarul”. Va pleca în Austria)
Andrei Mărgăritescu – 31 de ani (foto dreapta), final de contract
(nu va fi păstrat din cauza vârstei. În plus, s-a remarcat anul
acesta mai mult prin „cazul limuzinei furate”, decât prin
evoluțiile de pe teren)
Marius Alexe sau Gabi Torje – unul dintre cei doi va pleca sigur
pentru a revitaliza financiar clubul. În acest moment, în
pole-position pentru a fi vândut e mijlocașul dreapta, dorit în
Bundesliga și de proaspăt deținătoarea eventului în Franța, OSC
Lille.