„Steaua și Dinamo s-au cam păcălit la transferuri!”
Cu o zi înaintea derby-ului Dinamo – Steaua, Giovanni Becali a acceptat să vorbească pentru ProSport despre legăturile pe care le are cu fiecare echipă.
Domnule Becali, a mai rămas puțin până la derby, pentru care echipă vă bate inima mai mult?
Este un meci de 1X2 și cred că e rândul ambelor echipe să joace și ceva fotbal. Cea care va arăta un fotbal de calitate va câștiga.
Cam diplomatic răspunÂsul. Vă întreb direct, atunci, cu cine țineți?
Normal, și nu am de ce să ascund asta, de Dinamo mă leagă mult mai multe.
Iar Steaua?
Iar la Steaua este acum vorba de familie. Și știți că familia este la mine pe primul loc. Dar nu voi nega niciodată tot ce mă leagă de Dinamo.
Cum vedeți derby-ul?
Este deschis oricărui rezultat. Dar, am mai zis, dacă Dinamo bate sâmbătă, campionatul e gata, în proporție de 90%. Adică titlul.
Este un avantaj pentru vreo echipă schimbarea de antrenor din Ghencea?
Steaua este în clipa de față o necunoscută. Dorinel este sârguincios, dar nu știm tactica lui, nu se știe cum va juca. Oricum, sper să nu-i dăuneze asta, dar parcă este prea optimist… Dar poate scoate Steaua din criză, să vedem.
Nu mai revin la Dinamo
Conflictele dintre acțioÂnari, la Dinamo, nu dăunează?
Nu, de ce? Și eu nu le-așÂ numi chiar conflicte, poate discuții, puncte de vedere diferite… Acolo s-au băgat mulți bani, și dacă n-au ținut toți acționarii pasul, nu este bine…
Dar dacă ați mai fi fost acționar?
Normal că nu mi-ar fi convenit, e normal să fie o oarecare iritare. Dar orice ar fi, jucătorii nu trebuie să fie afectați, ei trebuie să-și facă meseria, pe teren.
Cât a fost glumă, când ați spus că ați investi din nou la Dinamo, dar n-ar putea ține pasul ceilalți acționari?
A fost o glumă și atât. A fost frumoasă acea perioadă, dar gata, nu mai revin, acum mă gândesc la familia mea.
Vorbim și despre Steaua? Tensiuni și acolo, jucători nemulțumiți…
Când nu sunt rezultate, încep și problemele, o belea nu vine singură niciodată… Așa e și la Steaua… Dar dacă te referi la nemulțumirea lui Neșu, declarațiile sale nu sunt deloc la locul lor. El a primit la Steaua poate chiar mai mulți bani decât a meritat, nu e frumos ce face. Și nici măcar nu este vreun fuoriclasse…
Dar se pare că nu doar Neșu este nemulțumit…
Jucătorii trebuie să înțeÂleagă că primele nu pot fi egale. Unii joacă mai mult, alții mai puțin, unii mai bine, alții mai rău. Nu-l apăr pe Gigi, dar, peste tot, un patron face ce vrea, decide el ce face cu banii lui, cred că are acest drept, nu?
Cum vi se par, domnule Becali, cele două loturi actuale?
S-a cam greșit la achizițiile de jucători străini. La Dinamo mai puțin, doar la vreo 3-4 jucători, nu dau nume, dar la Steaua la mai mulți, părerea mea. Dacă în derby se vor baza mai mult pe români, va fi fotbal frumos.
"La derby am locul meu, între Gigi, pe o parte, și Turcu și Borcea în partea cealaltă!" – Giovanni Becali
6 ani a fost certat Giovanni cu vărul său, Gigi, mărul discordiei fiind transferul lui Adrian Neaga de la FC Argeș la Steaua