Steaua și Vaslui au fost „pro” Gino: „Votul e împotriva comisiilor aberante”

Două dintre cluburile care au votat pentru o schimbare la LPF sunt Vaslui și Steaua. Adrian Porumboiu spune că votul clubului pe care îl simpatizează a fost unul mai degrabă împotriva Comisiilor, decât împotriva lui Dragomir.

Valeriu Argăseală afirmă că Steaua a fost convinsă de programul lui Iorgulescu.

„Îmi pare rău pentru Mitică. Eu nu m-am implicat în aceste alegeri. Am votat cu Gino Iorgulescu. Nu avem să-i reproșăm lucruri majore lui Dragomir, dar modul în care s-au comportat comisiile a fost revoltător. Votul Vasluiului este împotriva comisiilor aberante”, a declarat Adrian Porumboiu la „Ora de ProSport”

„Noi ne-am spus opțiunea de la început, n-am avut nimic de ascuns. A contat mai mult programul pe care l-a avut domnul Iorgulescu decât cel care l-a avut domnul Dragomir. La drepturile de televizare, vrem să plecăm de la plafonul propus de domnul Dragomir, 34 de milioane de euro. Nu este o eră nouă la LPF, este un nou președinte”, a declarat Valeriu Argăseală la ieșirea din sediul Ligii.

Dumitru Dragomir era președintele LPF din 1996, fiind reales în această funcție în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat tot pe Iorgulescu, în noiembrie 2005 și în noiembrie 2009.

La alegerile din 2000, Dragomir a primit 11 voturi, iar Gino Iorgulescu a obținut cinci voturi.

Publicat: 14 11. 2013, 14:21
Actualizat: 14 11. 2013, 14:30