Steaua va juca în iulie cu Real Madrid

*După meciul din 2012, dintre Dinamo și Barcelona, scor 0-2, organizatorii evenimentului îi vor aduce la București și pe „galactici”

*În cursul săptămânii viitoare se va stabili data exactă a amicalului Steaua – Real Madrid, pentru că roș-albaștrii au un program încărcat

Negocierile pentru amicalul Steaua – Real Madrid nu s-au încheiat, dar totul a intrat pe ultima sută de metri. „Galacticii” au trimis deja o hârtie prin care au înștiințat că sunt disponibili în perioada 19-25 iulie, astfel încât au început discuțiile cu roș-albaștrii. După mai multe amânări, luni seară ar fi trebuit să aibă loc o întâlnire decisivă între Adrian Thiess, unul dintre principalii organizatorii ai evenimentului, și patronul Stelei, Gigi Becali. Până la urmă, conform unor surse din conducerea clubului, omul de afaceri a discutat detaliile cu Laurențiu Reghecampf și unul dintre manageri, iar ei și-au dat acordul pentru amical.

Real vine cu cel mai bun unsprezece

De fapt, totul ar trebui să se parafeze cât mai repede, numai că ziua exactă nu s-a stabilit încă, din cauza programului încărcat pe care Steaua îl va avea în acea perioadă. Dacă iese campioană, pe 16/17 iulie, respectiv 23/24 iulie, Steaua va juca turul 2 preliminar din Liga Campionilor, iar dacă se califică, pe 30/31 iulie e prima manșă a turului 3. Ar rămâne astfel, indiferent de data aleasă, cel mult 3-4 zile între un joc oficial foarte important și amicalul cu Real. Totuși, în cursul săptămânii viitoare detaliile vor fi puse la punct, după cum au punctat aceleași surse: „Ne-am înțeles și vom evolua împotriva celor de la Real Madrid! În zilele următoare vom stabili și data disputării”. Interesul pentru acest amical este cu atât mai mare cu cât Real Madrid va aduce la București cel mai bun unsprezece, la fel cum a procedat și FC Barcelona în vara lui 2012.

Publicat: 20 03. 2013, 03:00
Actualizat: 20 03. 2013, 03:00