Steaua va juca pe Ghencea și în sezonul următor:** „Ministrul Apărării a refuzat să ne evacueze”

Steaua va juca și în sezonul următor pe Ghencea, susține Gigi
Becali. Potrivit spuselor patronului stelist, ministrul Apărării
Naționale a refuzat să semneze hârtia prin care Steaua urma să fie
evacuată de pe stadion.

„Ministrul Apărării Naționale a fost bine intenționat,
pentru că a avut pe masă o hârtie prin care Steaua trebuia evacuată
de pe Ghencea. Iar el a trimis-o înapoi și a zis că nu are cum să
evacueze Steaua de pe stadion. Îi mulțumesc, s-a văzut că nu a fost
rău-intenționat. M-am pripit atunci când m-am certat cu
el”,
a spus Becali

Patronul echipei din Ghencea mai spune a vorbit și despre
contractul lui Victor Pițurcă. Becali spune că nu există o
înțelegere scrisă, dar se bazează pe cuvântul fostului
selecționer.

„Eu am o convenție cu el, o înțelegere bărbătească, care
se întinde pe trei sezoane. Mă interesează mai mult Steaua decât
echipa națională. Un contract va trebui semnat, ca să poată să stea
pe bancă, dar nu asta e important. Detaliile financiare sunt în
funcție de rezultatele pe care le va avea. Eu am mai zis-o, dacă
Pițurcă va avea rezultate, va lua mai mulți bani decât Olăroiu la
arabi”,
a mai spus patronul Stelei, care a lămurit și
situația lui Dorel Stoica: „Nu vreau să mă mai cert cu
Mititelu, n-are rost să vorbesc despre lucrurile astea. Dorel
Stoica e jucătorul Stelei și gata. De ce să mai vorbim
atât?”
, a declarat Gigi Becali la Sport.ro

Publicat: 09 07. 2010, 17:26
Actualizat: 09 07. 2010, 17:28