Steaua, victorie „fără antrenor” la Timișoara**: „Acum nu mai contează tactica! E meci decisiv”
Gigi Becali le-a trasat lui Nicoliță și compania sarcina pentru
derby-ul cu Timișoara: „Dacă nu câștigăm, nu avem valoare”.
Patronul Stelei nu le promite jucătorilor nicio primă și crede că
Steaua va fi campioană dacă va câștiga toate meciurile: „Dar nu
putem câștiga tot…”, e convins Becali.
„Cu Timișoara va fi un meci în care arătăm dacă avem
valoare. E un meci de a fi sau a nu fi. E decisiv. Dacă nu îl
câștigăm, nu avem valoare. E singura soluție. Meciul ăsta înseamnă
DA sau NU pentru Steaua. Timișoara e o echipă care, dacă joci
fotbal frumos, o spulberi. Nu știu cum joacă Sorin Cîrțu, dar știu
un singur lucru: acum nu mai e tactic, ne-tactic. Lor le convine
meci egal. Ei au forță fizică, dar noi trebuie să jucăm fotbal, să
dăm goluri, să facem spectacol, asta trebuie să facem”, a
spus Becali la Sport.ro
Fără
primă la Timișoara!
„Nu le dau jucătorilor nicio primă. Am spus că meciul cu
Poli e decisiv, dar nu că numai ăsta e decisiv. Dacă vom câștiga
toate meciurile, suntem campioni, dar nu putem câștiga toate
meciurile”, a încheiat patronul din Ghencea.
Timișoara – Steaua se
joacă sâmbătă, de la 19:30, LIVE TEXT pe
www.prosport.ro