Steaua – Videoton, în cantonamentul din Austria

În așteptarea deciziei UEFA, care va judeca peste aproximativ două săptămâni cazul Stelei, campioana se va reuni în această săptămână. Pe 14 iunie, Reghecampf va suna adunarea, pentru ca o zi mai târziu să ia calea Austriei, acolo unde se va desfășura primul stagiu de pregătire.

Dacă în privința primului meci amical din perioada verii există dubii, partida cu Rubin Kazan nefiind încă bătută în cuie, oficialii din Ghencea au stabilit o partidă de pregătire pentru data de 25 iunie.

Astfel, cu o zi înainte de revenirea în România din „țara Valsului” Steaua va da piept cu Videoton, formație care a terminat pe locul secund campionatul din Ungaria, anunță digisport.ro.

Primul meci oficial al Stelei este programat la 10 iulie, pe Arena Națională, împotriva formației Petrolul Ploiești, contând pentru Supercupa României.

Programul Stelei este următorul, informează steauafc.com:

14 iunie – ora 8.00 – vizita medicală – Institutul Național de Medicină Sportivă

15 iunie – 26 iunie – cantonament Austria

15 iunie – deplasare spre Austria – Hotel Schermer, Westendorf

29 iunie – 9 iulie – cantonament Anglia

29 iunie – deplasare spre Anglia – St. George’s Park Football Center, Burton upon Trent, Staffordshire

9 iulie – deplasare catre București

10 iulie – FC Steaua București – FC Petrolul Ploiești – Supercupa României.

Publicat: 10 06. 2013, 19:27
Actualizat: 10 06. 2013, 19:29